Imagini îngrozitoare pe autostradă, lângă Sebeş. Doi morţi, unul dintre ei a zburat pe geam din maşină
Imagini îngrozitoare surprinse joi de dimineaţă, devreme, pe autostradă, lângă Sebeş. Doi morţi, unul dintre ei a zburat pe geam din maşină, în urma unui accident dintre un autoturism şi un TIR.
De Redactia Observator la 10.01.2019, 08:12Imagini îngrozitoare surprinse joi de dimineaţă, devreme, pe autostradă, lângă Sebeş. Doi morţi, unul dintre ei a zburat pe geam din maşină, în urma unui accident dintre un autoturism şi un TIR.
Două persoane au murit şi două au fost rănite, joi dimineaţa, în urma impactului dintre o maşină şi un TIR, pe Autostrada A1 Sebeş – Orăştie.
Potrivit ISU Alba, accidentul s-a produs pe A1, la km 318, pe sensul de mers Sebeş-Orăştie, două dintre persoanele din maşină fiind declarate decedate.
„Victimele au fost declarate decedate de echipajul SMURD din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa. Este vorba de pasagerul dreapta şi cel de pe bancheta din spate. Conducătorul auto a fost transportat la UPU Alba pentru asistenţă medical, iar conducătorul autotrenului de marfă a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Alba.
- Şoferul BMW-ului care a produs accidentul de Sf. Ion, din Bacău, a murit la fel ca fratele lui mai mare
- Un şofer român de TIR rupt de beat a răsturnat camionul, apoi s-a luat la ceartă cu poliţiştii, în Franţa
- Cine este tânărul mort în tragedia de la Dealu Mare. Băiatul a rămas cu picioarele blocate sub bord, după un...
Un şofer de 54 de ani a adormit la volan şi a intrat cu autoturismul VW în spatele semiremorcii unui TIR. Maşina mică a fost aruncată în parapetele de pe mijlocul autostrăzii.
Pasagerul din dreapta a murit strivit între fiare, în vreme ce un al pasager, de pe bancheta din spate, a fost pur şi simplu proiectat prin geam şi aruncat în afara maşinii, murind şi el instantaneu.
Şoferul TIR-ului e în stare de şoc şi a fost de asemenea transportat la spital, odată cu şoferul autoturismului.