Accident grav în Iași. Trei bărbați au ajuns la spital, după ce ATV-ul pe care se aflau s-a izbit violent de un stâlp
Plimbarea cu ATV-ul face din nou victime. Trei persoane au fost grav rănite după ce ATV-ul pe care se aflau s-a izbit violent de un stâlp. Toți trei se aflau pe ATV în momentul impactului iar vehiculul nu era înmatriculat, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 19.06.2023, 11:44Accidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, pe raza localităţii Tomeşti, judeţul Iaşi. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, precum şi un echipaj SMURD. Cele trei persoane rănite au fost transportate la spitale din Iaşi. Conducătorul ATV-ului, un tânăr de 33 de ani, a suferit mai multe fracturi, la braţ, în zona spatelui, dar şi la faţă, fiind internat la spitalul Sfântul Spiridon.
Șoferul s-a înfipt cu ATV-ul într-un stâlp
Un bărbat de 53 de ani a fost dus iniţial la acelaşi spital, având o leziune cerebrală, apoi a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie.
Cel de-al treilea pasager, de 31 de ani, având o fractură deschisă la picior, a fost operat pe parcursul nopţii la spitalul Sfântul Spiridon.
- "Drum lin către veșnicie". Ea este tânăra care şi-a pierdut viaţa, după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un copac,...
- Tragedia de la Gura Humorului. Femeia moartă pe ATV și prietena ei, care e în stare gravă, nu purtau cască de...
- Ucisă la 19 ani de o manevră greşită, pe ATV. Fata şi tânărul de aceeaşi vârstă s-au înfipt într-un...
”Sperăm într-un prognostic favorabil pentru toate cele trei persoane. Pentru conducătorul ATV suntem rezervaţi, din cauza complexităţii leziunilor”, a declarat medicul-coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Potrivit poliţiştilor, conducătorul ATV nu a putut fi testat alcooscopic, dar i-au fost recoltate mostre bilogice pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, ATV-ul avea autorizaţia provizorie pentru circulaţia pe drumurile publice expirată în luna decembrie a anului trecut. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.