Accident grav în Olt, cu 4 maşini, aproape identic cu carnagiul de ieri, din Braşov. A intervenit SMURD
Accident rutier grav petrecut în judeţul Olt, în eveniment fiind implicate patru autoturisme în care se aflau nouă persoane.
De Redactia Observator la 17.12.2017, 18:49Accident rutier grav petrecut în judeţul Olt, în eveniment fiind implicate patru autoturisme în care se aflau nouă persoane. Victimele au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, o femeie a făcut atac de panică, dar a refuzat transportul la unitatea medicală.
Potrivit ISU Olt, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier petrecut în zona Valea Mare, pe DN 65, între Slatina şi Scorniceşti, la faţa locului deplasându-se echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă.
Un autoturism în care se aflau două persoane, a derapat într-un şanţ de pe marginea drumului, iar o altă maşină, în care se aflau doi tineri din Craiova, a frânat, fiind lovită în spate de un alt autoturism în care erau un bărbat, o femeie şi un copil de aproximativ cinci ani. În urma impactului, maşina care a frânat a fost proiectată pe contrasens, fiind lovită de un alt autoturism în care erau două persoane.
- Accident teribil la Braşov: Patru morţi, după un impact devastator între 4 maşini. Printre victime sunt şi copii
- Un tată, fiica sa de 3 ani şi doi soţi au murit în accidentul devastator din Braşov. O șoferiță de 25 de ani...
- Jandarmeria, apel emoţionant pentru fetiţa jandarmului mort în accidentul de la Braşov. Este nevoie urgentă de...
- Tânărul tată care a murit nevinovat în accidentul cu 4 morţi de la Braşov era jandarm!
În urma accidentului, au fost răniţi pasagerii din cea de-a doua maşină, un bărbat de 28 de ani din Craiova, care avea dureri la cap, la mână şi zgârieturi la picioare, şi o femeie de aceeaşi vârstă, care avea dureri la cap.
În urma accidentului, circulaţia rutieră în zonă a fost oprită câteva zeci de minute.