Accident grav în Satu Mare. Cinci adolescenţi s-au răsturnat cu maşina furată de la părinţii unuia dintre ei. Doi sunt în stare critică
Un teribil accident a avut loc luni seara, în localitatea Dindești din județul Satu Mare. Cinci adolescenţi au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu maşina pe care o furaseră în urmă cu puţin timp. Doi dintre ei se zbat acum între viaţă şi moarte.
De Cristina Dimulescu la 24.05.2022, 14:22În maşina implicată în accident se aflau cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani. La volan se afla un băiat de 17 ani care a furat maşina părinţilor şi s-a gândit să dea o tură, cu prietenii.
Plimbarea de seară s-a încheiat rapid, pe Drumul Judeţean 108M, acolo unde băiatul de 17 ani a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.
O fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani, în stare gravă
În urma unui apel la 112, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de salvare, dar şi poliţiştii.
- Accident mortal în judeţul Iaşi. Şoferul, un bărbat de 71 de ani, a minţit poliţiştii că nu el se afla la...
- "Vă rog, ajutaţi-mi copilul!" Strigătul de disperare al unei şoferiţe care a adormit la volan şi a intrat pe...
- Un tânăr de 26 de ani din Sebeş, strivit sub o remorcă căreia încerca să îi schimbe roata. Bărbatul era...
Medicii de pe ambulanţă au găsit două persoane în stare gravă. Este vorba despre o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani. Atât şoferul de 17 ani, cât şi pasagerii de 13 şi 16 ani au fost răniţi uşor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acestuia i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii, se arată în comunicatul transmis de IPJ Satu Mare.
Băiatul de 17 ani s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul, într-un dosar penal înregistrat la Poliția municipiului Carei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.