Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tânăr de 26 de ani din Sebeş, strivit sub o remorcă căreia încerca să îi schimbe roata. Bărbatul era angajat la un service auto

Un tânăr din Sri Lanka, angajat la un service auto din Sebeş, a murit în timp ce, aflat în timpul liber, a încercat să schimbe roata unui autovehicul, iar cricul a cedat, fiind astfel prins sub remorcă.

de Redactia Observator

la 23.05.2022 , 15:50

Un tânăr de 26 de ani din Sebeş, strivit sub o remorcă căreia încerca să îi schimbe roata Un tânăr de 26 de ani din Sebeş, strivit sub o remorcă căreia încerca să îi schimbe roata - Shutterstock

Accidentul, care nu este înregistrat, deocamdată, ca un accident de muncă, deoarece a avut loc în afara orelor de program şi în afara societăţii în care tânărul era angajat, s-a produs sâmbătă, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, luni, că în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

La rândul său, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Izabella Ursaleş, a precizat că, deocamdată, se efectuează cercetări, pentru a se stabili încadrarea evenimentului.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit reprezentantului ITM Alba, victima, care avea 26 de ani, avea aviz de angajare la un alt service auto decât cel în incinta căruia s-a produs evenimentul. Tânărul se afla în timpul liber, iar accidentul a avut loc în incinta societăţii unde acesta era cazat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Un tânăr de 26 de ani din Sebeş, strivit sub o remorcă căreia încerca să îi schimbe roata. Bărbatul era angajat la un service auto