Accident la Iași, provocat cu o mașină furată, de un șofer băut
La Iași, un individ băut şi fără permis a provocat un accident rutier cu, atenţie, o maşină furata. Doar norocul a făcut să nu vorbim acum şi despre eventuale victime. Însă pagubele materiale sunt însemnate.
De Redactia Observator la 15.08.2019, 15:52La Iași, un individ băut şi fără permis a provocat un accident rutier cu, atenţie, o maşină furata. Doar norocul a făcut să nu vorbim acum şi despre eventuale victime. Însă pagubele materiale sunt însemnate. Este vorba despre două maşini distruse în totalitate. Bărbatul cu pricina furase maşina de la câteva sute de metri distanţă de locul accidentului.
Totul s-a întâmplat dis-de-dimineaţă, pe un bulevard aglomerat din oraş. Bărbatul de 32 de ani a văzut o maşină parcată lângă un magazin, cu cheile în contact, a intrat ca şi când ar fost a lui şi dus a fost.
A fost prins câteva sute de metri mai târziu, căci individul băut bine a provocat un accident rutier. Cel mai probabil, din cauza vitezei şi a alcoolului, omul n-a mai putut opri maşina şi a intrat într-o alta care aştepta la semafor, iar aceasta a ricoşat într-un tramvai.
Deci clar, pagube materiale însemnate. Imediat la faţa locului au venit politiştii şi, după cum e procedura, l-au testat cu alcooltestul. Mare le-a fost mirarea când au aflat că acesta avea o alcoolemie de 1,2 la mie in aerul expirat. Încă şi mai grav e că individul, care n-ar fi la prima abatere de acest gen, nu avea nici permis de conducere. Acum, bărbatul s-a ales şi cu dosar penal pentru furt, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.