Accident mortal pe Centura Capitalei. Motociclist ucis de un şofer de 20 de ani, care mai apoi a fugit de la faţa locului
Un șofer de 20 de ani care a fost implicat luni dimineața în accidentul mortal de pe Centura Capitalei, din zona localității Jilava, a fugit de la fața locului și a fost prins ulterior de polițiștii din Ilfov.
De Redactia Observator la 05.08.2024, 12:31Potrivit IPJ Ilfov, în accidentul produs pe Centura Capitalei în zona localității Jilava au fost implicate două autoturisme și o motocicletă.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele, iar din primele verificări au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe DNCB, în zona km 42, ar fi acroșat un motociclist, de 43 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism, care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 37 de ani, iar în urma evenimentului rutier, tânărul de 20 de ani ar fi părăsit locul accidentului”, transmite Poliția Ilfov.
Un al doilea şofer a fost rănit
Tânărul de 20 de ani a fost prins în trafic de polițiști, în prezent aflându-se în custodia acestora, pentru continuarea cercetărilor. În urma imactului, cei doi bărbați de 43 și 37 de ani au fost răniți.
- Doi tineri au murit într-un cumplit accident pe Drumul Morții E85, surprins de o cameră de bord. Alin și...
- Patru morţi, între care două românce, după un impact zdrobitor între o dubiţă şi o maşină, în Malaga....
- Bărbat de 47 de ani, mort după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, în Maramureş. Medicii au încercat minute în şir...
Motociclistului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decedat. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital.
Cei doi conducători de 20 și 37 de ani au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov care fac cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.