Accident groaznic la reţeaua de termoficare din Bucureşti. Muncitorul care a scăpat cu viaţă era în timpul liber, venise să-şi ajute colegul
Un accident teribil a avut loc în Bucureşti, la reţeaua de termoficare de pe Bulevardul Iuliu Maniu.
De Redactia Observator la 29.01.2018, 22:07Un accident teribil a avut loc în Bucureşti, la reţeaua de termoficare de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Doi muncitori care lucrau în subteran au fost surprinşi de o fisură a reţelei de ţevi, prin care a început să ţâşnească apă clocotită.
Unul a reuşit să iasă din canal, dar desfigurat, cu răni foarte grave, iar celălalt a rămas prins între conducte, fără vreo şansă de supravieţuire. Apa avea peste 90 de grade.
Al doilea muncitor rănit în Capitală după fisurarea unei ţevi a sistemului de termoficare din incinta Complexului studenţesc Leu a fost scos decedat din subteran. El rămăsese blocat între ţevi, iar apa care a invadat canalul avea o temperatură mai mare de 90 de grade. Muncitorul care a reuşit să iasă singur a fost iniţial transportat la Spitalul Universitar cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, apoi a fost transferat la Spitalul Militar.
Reprezentanţii RADET au anunţat că accidentul s-a produs în timpul unei lucrări la reţeaua primară, iar o ţeavă de apă caldă s-a spart într-un cămin de repartiţie.
În acest caz a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului şi dacă au fost respectatele normele de protecţia muncii.
Muncitorul care a supravieţuit groaznicului accident nici măcar nu se afla în timpul serviciului, el aflându-se în timpul liber şi venind doar ca să-şi ajute colegul să termine mai repede lucrarea.