Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Refacerea planşeului Unirii din Capitală: ping-pong cu proiectul, de la o primărie la alta. Între timp, riscurile cresc pentru bucureşteni

Refacerea planşeului Unirii din Capitală este pasată de la o primărie la alta. Edilul Sectorului 4 a renunţat la lucrări, pentru că, spune el, primarul Bucureştiului refuză să-i dea avizele în regim de urgenţă. Nicuşor Dan susţine că poate prelua lucrarea, dar numai dacă primeşte finanţare de la Guvern. Între timp, planşeul rămâne un pericol pentru sute de mii de oamenii care trec zilnic prin Piaţa Unirii.

de Andreea Milea

la 03.10.2024 , 20:10

Primarul Sectorului 4 mai avea nevoie de două avize de la Primăria Generală pentru a începe reabilitarea planşeului Unirii, dar cum nu le-a primit în regim de ugenţă, a anunţat că renunţă la proiect

Refacerea plafonului Unirii rămâne în aer

"Planșeul de la Unirii se va întoarce în administrarea Primarului General. (...) Pentru că Primarul General refuză să ne lase să lucrăm, îi rămâne întreaga responsabilitate privind riscurile la care îi expune pe oameni", a transmis Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4. "Această structură stă să se prăbuşească. Este o realitate", spunea el în luna septembrie.

Vezi și

la rândul său, primarul Capitalei susţine că expertizele pe care le-a primit nu au indicat un nivel de pericol public astfel încât avizele să se elibereze de urgenţă. "Mi se pare o declaraţie emoţională, dacă ea se concretizează evident că preluăm cu puternica speranţă de a primi şi banii", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei.

Pe acelaşi subiect

Peste 700 de milioane de lei costă reabilitarea planşeului, bani pe care guvernul a acceptat să îi acorde primăriei Sectorului 4. Primarul Capitalei spune că, dacă banii nu îi vor fi redirecţionaţi, nu poate face lucăririle. "Atunci ne vom uita cu atenţie care sunt acele măsuri urgente, provizorii, de a sprijini anume elemente şi nu a face toată lucrarea astfel încât să fie în siguranţă", spune Nicuşor Dan, primarul Capitalei.

Lupta pe avize are loc în condiţiile în care cele mai recente expertizele au arătat că, pe anumite porţiuni, starea de degradare a structurii este de categoria 5 - cea mai gravă. Predarea proiectului către Primăria Generală trebuie să fie votată şi de Consiliul Local al Sectorului 4. Nicuşor Dan anunţă că, dacă i se încredinţează lucrarea, cele două avize vor fi eliberate după cursul normal, în două sau trei luni.

Săptămâna trecută, Comitetul pentru Situaţii de urgenţă Bucureşti a recomandat ca procesul birocratic să fie accelerat. "Situaţia de acolo este deosebit de periculoasă. Nu ne permitem să nu abordăm această problematică în regim de urgenţă", a precizat Mihai Mugur Toader, prefectul Capitalei.

Peste 100.000 de maşini trec zilnic peste planşeul de la Piaţa Unirii. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Concediu de odihnă pentru burnout. Credeţi că iniţiativa ar trebui pusă în practică mai repede?
Observator » Evenimente » Refacerea planşeului Unirii din Capitală: ping-pong cu proiectul, de la o primărie la alta. Între timp, riscurile cresc pentru bucureşteni