Accidentul campionului naţional Simone Tempestini, la Raliul Iaşiului, s-a produs într-o curbă
Tragedie evitată ca prin minune la Raliul Iaşiului. Simone Tempestini, campionul naţional, a avut un grav accident chiar în timpul cursei. Maşina în care se afla a derapat, s-a rostogolit de câteva ori şi a luat foc. Din fericire, el şi copilotul au fost ajutaţi să iasă la timp din automobilul distrus în totalitate.
De Valentin Stan la 05.09.2020, 19:55- Simone Tempestini şi copilotul au scăpat cu bine.
- Cei doi au ieşit la timp din automobilul distrus, care luase foc.
Raliul Iaşiului s-a încheiat mai devreme decât trebuia pentru campionul național, Simone Tempestini. Pilotul nu a reuşit să controleze maşina într-o curbă, aşa că a sărit de pe traseu şi s-a răsturnat de câteva ori. Maşina de 300 de mii de euro a luat foc înainte ca cei doi piloţi să apuce să iasă.
Pilotul şi copilotul au avut totuşi noroc şi au reuşit să iasă la timp din maşina în flăcări. La spital a ajuns doar copilotul, Sergiu Itu. Simone Tempestini nu a avut nevoie de medici, aşa că a preferat să rămână lângă maşină.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, Spitalul Județean Iași: Ei au ieșit singuri din mașină și semnele vitale erau normale. Inițial nu au vrut să fie evaluați sa meargă la spital, între timp copilotul a revenit. E stabil, conștient, dar este posibil sa existe contuzii sau hematoame.
Astfel de incidente nu sunt o raritate în raliuri. De altfel, la puţin timp după accidentul lui Tempestini, o altă maşină care participa la raliu a fost la un pas să se răstoarne în acelaşi loc.
Norris Măgeanu, președintele FRAS: Desi motosportul este periculos, in masinile de concurs, sportivii sunt extrem de bine protejati si vin cu recomandarea catre toti pasionatii sa practice acest sport doar in conditii de siguranta. Daca ar fi fost pe un drum public cu o mașină normala, ar fi fost destul de grav.
Dincolo de maşina distrusă şi sperietura trasă, accidentul l-a făcut pe Simone Tempestini să piardă primul loc în etapa de raliu. De accident a profitat chiar pilotul care se afla pe locul secund înainte de impact.