Acuze de muşamalizare, după ce o poliţistă însărcinată a fost lovită la o intervenţie
Încă o misiune brutală a pus în pericol o poliţistă însărcinată în şase luni. Tânăra a fost trimisă în mijlocul a două tabere de romi, să aplaneze un scandal cu zeci de agresori. Dar a primit mai multe lovituri şi a ajuns la spital imediat după intervenţie.
De Redactia Observator la 04.06.2019, 19:58- Filmul tragediei din Vâlcea, unde o şoferiţă de 23 de ani a plonjat cu maşina în râul Olt. DETALII la Observator 17:00
- Cum putem reduce dobânda unui credit. La ce să fim atenţi atunci când ne împrumutăm
Încă o misiune brutală a pus în pericol o poliţistă însărcinată în şase luni. Tânăra a fost trimisă în mijlocul a două tabere de romi, să aplaneze un scandal cu zeci de agresori. Dar a primit mai multe lovituri şi a ajuns la spital imediat după intervenţie.
În mijlocul a zeci de agresori, poliţista însărcinată în şase luni încearcă să calmeze spiritele. Un individ vine din spate şi o atacă brusc.
Poliţista însărcinată, atacată de două persoane la o intervenţie
O trage de păr şi o îmbrânceşte fără milă. Apoi, fără să-i pese că tânăra poartă în pântece un copil, o loveşte cu putere în burtă.
O altă femeie o atacă, dar poliţista scoate un spray paralizant şi îl pulverizează spre atacatori. În apărarea ei intervine imediat un alt coleg, care încearcă să-i ţină la distanţă pe scandalagii.
Incidentul a avut loc în urmă cu două săptămâni, ziua în amiaza mare. Cei doi poliţişti au fost chemaţi în comuna argeşeană Vultureşti, ca să aplaneze un conflict între două familii de romi. Însă totul a degenerat.
Martorii susţin că "poliţistei i-a venit rău după ce a dat cu spray. Se vedea că este însărcinată. N-a leşinat, dar a ameţit".
Agresorul poliţistei a fugit imediat după ce a lovit-o. A fost prins abia după două zile.
Iar poliţista însărcinată a ajuns la spital. Din fericire, nici ea, nici fătul n-au păţit nimic. Dar incidentul naşte din nou aceeaşi întrebare: de ce a fost trimisă în misiunea periculoasă o poliţistă însărcinată?
Cecilia Tatia, preşedinte SNPPC Argeş: Nu există o prevedere legală pentru poliţistele care îşi desfăşoară activitatea şi au sarcina în desfăşurare. O poliţistă însărcinată trebuia să fie cunoscută de către şefii superiori, de către şeful de secţie, şi să nu o planifice în grupa de intervenţie
Bogdan Bănică, vicepreşedinte Sindicatul Naţional al Poliţiştilor: Faptul că acest incident s-a petrecut în urmă cu zece zile şi abia acum a ajuns în paginile presei, o consider ca pe o tentativă de muşamalizare
În replică, reprezentanţii IPJ se apără şi spun că au sesizat chiar de atunci Judecătoria Câmpulung, pentru ultraj.