Adolescent omorât pe trecerea de pietoni, în Jilava. Băiatul de 16 ani a fost spulberat în timp ce traversa regulamentar strada
Tragedie, seara trecută, în localitatea Jilava de lângă Bucureşti. Un tânăr de 16 ani a fost spulberat de o maşină în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă în cele din urmă, au fost nevoiţi să declare decesul.
De Redactia Observator la 14.09.2023, 08:21Şoferul autoturismului, în vârstă de 27 de ani, a fost testat cu aparatele alcooltest şi drugtest, rezultatele fiind negative.
Adolescent spulberat pe trecerea de pietoni, în Jilava
Potrivit IPJ Ilfov, accidentul a avut loc pe DN5, la km 8, în zona localității Jilava. Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.