Alex, adolescentul care a ucis-o pe Estera, fetiţa de 5 ani din Baia Mare, şi-a recunoscut faptele
Alex, adolescentul care a ucis-o pe Estera, fetiţa de 5 ani din Baia Mare, şi-a recunoscut faptele. În vârstă de 17 ani, acesta este văr al victimei sale şi a fost reţinut miercuri seara, în casa în care locuia împreună cu bunica lui, lângă apartamentul în care trăieşte familia Esterei.
De Cosmin Stăniloiu la 27.06.2019, 13:55Alex, adolescentul care a ucis-o pe Estera, fetiţa de 5 ani din Baia Mare, şi-a recunoscut faptele. În vârstă de 17 ani, acesta este văr al victimei sale şi a fost reţinut miercuri seara, în casa în care locuia împreună cu bunica lui, lângă apartamentul în care trăieşte familia Esterei.
Alex J. este autorul teribilei crime care a zguduit în urmă cu mai bine de un an întreaga ţară. Estera, o fetiţă de 5 ani, a fost batjocorită şi apoi ucisă fără milă chiar de unul dintre verii ei.
Estera avea 5 ani şi jumătate şi pe 30 martie a fost răpită chiar din mijlocul copiilor cu care se juca. Era ora 19 când părinţii au sesizat dispariţia. Împreună cu rudele şi vecinii, au început s-o caute prin împrejurimi.
Patru ore mai târziu, fraţii copilei au găsit-o printre ruinele fostului combinat din Baia Mare. La doar 100 de metri de casă. Era pe jumătate dezbrăcată şi avea răni grave pe tot corpul. Fusese violată, apoi ucisă cu o cruzime imposibil de descris.
- Un şofer de camion a murit sub ochii fiului lui de 10 ani, la Tămăoani, în Galaţi. Copilul îl aştepta să...
- Ştefania, fata de 19 ani ucisă de tren la Iaşi, abia venise în ţară şi se pregătea de nuntă
- Omor pe tigăi, la Brăila. Sute de oameni s-au călcat în picioare într-un supermarket, în 10 minute s-a epuizat...
Miercuri seara, mascaţii au descins în număr mare în cartierul în care locuieşte familia fetei ucise şi au reţinut un adolescent de 17 ani. Văr îndepărtat al copilei şi vecin de palier cu familia Esterei, acesta era crescut doar de bunica lui.
E acuzat de uciderea fetiţei şi mascaţii l-au scăpat miercuri de linşajul rudelor Esterei. Mama fetiţei a povestit că familia ei şi cea a presupusului criminal se duşmănesc de mai multă vreme.
Alex J. a mai fost în cercul de suspecţi al anchetatorilor, imediat după crimă. Nu au existat însă atunci probe directe care să conducă la reţinerea lui. S-a întâmplat asta abia miercuri seara, iar adolescentul şi-a recunscut faptele.
El a fost dus cu mandat de reţinere la judecător şi se va solicita arestarea lui preventivă.