"Am dus distracţia prea departe. Am greşit". Prima reacţie a lui Chef Foa după ce a fost prins drogat la volan
La o zi după ce a fost prins la volan sub influenţa substanţelor interzise, Chef Foa a avut o reacţie pe marginea acestui subiect. Acesta a publicat un mesaj pe contul de Facebook prin care şi-a cerut scuze atât fanilor, cât şi colaboratorilor din afaceri.
De Redactia Observator la 24.10.2023, 21:52"Dragii mei, voi mă știți bine. Întotdeauna mi-am dorit perfecțiunea într-un singur loc: în bucătărie. În rest, n-am avut niciodată pretenția la așa ceva. Așa că nu mă ascund de voi și o spun pe șleau. În weekend am dus distracția prea departe. Am greșit. Îmi respect meseria, îmi respect fanii, prietenii, partenerii, îmi iubesc familia și îmi pare rău că v-am dezamăgit. Îmi pare rău că hazardul meu a impactat colegi și parteneri, însă viața personală și cea profesională sunt lucruri diferite. În bucătărie e ușor să o dregi, când greșești ceva, în viață nu-i chiar așa de simplu. Una peste alta, o experiență ca asta este life changing, te ajută să conștientizezi mai bine lucrurile pe care le ai și pe care nu vrei să le pierzi. Așa că îmi voi lua un timp alături de familie și de cei dragi, acolo unde îmi e cel mai bine. Voi reveni apoi în bucătărie, cu mai multă disciplină și exigență față de mine însumi. Vă mulțumesc că sunteți aici", a fost mesajul postat de Chef Foa.
Chef Foa, în vârstă de 41 ani, a fost oprit în trafic de polițiștii din Capitală și a fost depistat pozitiv la două substanțe psihoactive. În cazul lui chef Foa, drugtestul a ieşit pozitiv la cocaină şi canabis. El a fost oprit în trafic seara trecută de poliţişti, în jurul orei 17, în zona Charles de Gaulle. În maşina lui, poliţiştii au găsit şi patru ţigarete, care conţineau o materie vegetală cu miros înţepător. Au fost duse în laboratorul de analize, pentru că există suspiciunea că ar fi vorba despre stupefiante.
Totodată, bucătarul a fost dus la IML pentru prelevarea unor mostre de sânge, pentru a se certifica dacă a consumat sau nu substanţe interzise. L-am contactat pentru un punct de vedere, însă momentan nu doreşte să facă nicio declaraţie. În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, adică se cercetează fapte, şi nu persoane, pentru conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor interzise.