"Am fost la un pas de tragedie". Prima reacţie a luptătorului de kickboxing Benny Adegbuyi, după accidentul înfiorător de pe Autostrada Soarelui
"Am fost la un pas de tragedie", a recunoscut astăzi cel mai bine cotat luptător român de kickboxing. Benny a fost implicat într-un accident rutier grav pe Autostrada Soarelui. Maşina lui s-a făcut praf, iar sportivul a supravieţuit miraculos. Mai puţin norocoşi au fost un copil şi o femeie, care au avut nevoie urgent de ajutorul medicilor. În vreme ce poliţiştii au deschis o anchetă, luptătorul le-a transmis un mesaj fanilor îngrijoraţi de soarta lui. "Sunt bine, dar voi fiţi atenţi când conduceţi", le-a spus Benny.
De Redactia Observator la 08.04.2023, 19:19Obişnuit să lupte pentru România în ring, Benny Adegbuy a avut astăzi meci cu moartea pe autostradă. Sportivul născut la Cluj, din mamă româncă şi tată nigerian, a învins, cum a făcut în partidele care l-au dus pe locul cinci în topul celei mai importante competiţii de kikboxing din lume.
"Am fost la un pas de tragedie", a exclamat luptătorul, care a povestit că, în apropiere de Feteşti, o maşină a intrat brusc de pe prima bandă, pe care conducea el. Ca să evite impactul, a tras de volan. SUV-ul său a lovit parapetul care despărţea sensurile. De acolo, a ricoşat pe prima bandă, unde a lovit alt automobil. Fericit că a scăpat cu viaţă, Benny Adegbuy nu a avut multe de spus.
Benny Adegbuyi - luptător kickboxing: Sunt bine, da. Sunt bine.
Reporter: Soţia ta e bine?
- Motociclist de 24 de ani, accident înfiorător în Giurgiu. Tânărul a fost transportat cu elicopterul SMURD la un...
- Accident între două maşini în Constanţa. Opt victime, între care patru copii, au ajuns la spital
- Luptătorul de kickboxing Benny Adegbuyi şi soţia sa, implicaţi într-un accident pe A2. Primele imagini de la...
Benny Adegbuyi - luptător kickboxing:Da, e bine, mulţumesc.
Luptătorul de kickboxing Benny Adegbuyi şi soţia sa, implicaţi într-un accident pe A2
Luptătorul de kikboxing mergea la Tuzla, la un concurs la care participau elevii de la academia lui de lupte.
Benny Adegbuyi - luptător kickboxing: Îmi doresc să predau din ce am învăţat eu de-a lungul carierei copiilor, tinerilor, sportivilor care sunt la început de drum şi care îşi doresc să ajungă pe cele mai înalte culmi ale kickboxing-ului.
După accidentul în care a fost implicat astăzi, sportivul în vârstă de 38 de ani predă acum lecţia prudenţei. „Aveți grijă la volan pentru că neatenția, chiar și pentru o singură clipă, vă poate costa viața atât pe voi, cât și pe cei dragi“, le-a transmis fanilor după ce a dat declaraţii poliţiei.
Andreea Loghin - IPJ Ialomiţa: Conducătorul auto a fost testat cu alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Cel mai titrat luptător de kikboxing din România, care aşteaptă acum rezultatul investigaţiei poliştilor, nu a mai urcat în ring din vara trecută. Benny Adegbuy a cerut timeout pentru a petrece mai mult timp cu iubita şi băiatul lui.
Benjiamin Adegbuyi şi-a început cariera de luptător K1 la 26 ani.