"Am izgonit nevasta şi copiii şi am sărit cu furtunul" Dezastru la Buzău, două familii au rămas fără acoperiș deasupra capului după un incendiu devastator
Două case şi două maşini au luat foc aseară, într-o localitate din Buzău. Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât bătea puternic vântul în zonă, iar riscul de extindere era foarte mare. Până la venirea pompierilor, oamenii au încercat să limiteze dezastrul fiecare cu ce a avut la îndemână. N-a fost nimeni rănit, însă o femeie a suferit un atac de panică.
De Redactia Observator la 17.03.2023, 08:01Erau flăcările de la casă, de acolo, până la garaj la mine.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 19.00, iniţial, la una din case.
Pe toată casa, peste tot! Pe tot acoperişul!
Incendiu puternic în Buzău, înteţit de vânt
- Panică în Miercurea Ciuc, după ce roata unui autocar care transporta 33 de copii şi 4 cadre didactice a luat foc
- Incendiu puternic în Brașov. Două case s-au făcut scrum, după ce acoperișul uneia dintre ele a luat foc....
- Explozie la o clădire FSB din Rostov, la graniţa cu Ucraina. Deflagraţia, filmată de camere. Cel puţin 1 mort...
Însă, cum vântul bătea foarte tare, flăcările s-au extins cu repeziciune şi la cea de-a doua casă. În incendiu au ars și două maşini, parcate în curtea uneia dintre locuințe. O femeie a suferit un atac de panică când a văzut dezastrul.
Proprietarul uneia dintre locuințe: Eram la magazin, tocmai ce venisem de la muncă, m-a sunat un vecin că tocmai mi-a luat foc casa. Dar, din păcate, luase a vărului meu. Când am ajuns aici, foarte puţin se extinsese şi la mine.
Într-un minut totul era cuprins de flăcări
Până la sosirea pompierilor, oamenii au încercat să se descurce cu ce aveau la îndemână.
Am scos maşina din garaj, am izgonit nevasta şi copiii şi am sărit cu furtunul pe casă la oameni.
Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât, în zonă, casele sunt foarte apropiate una de alta: Se extindea aici ca piesele de domino. Şi, pe vântul ăla care era atunci. Într-un minut totul era cuprins de flăcări.
Locotenent colonel Eduard Dimitriu – ISU Buzău: Incendiul se manifesta la două case de locuit, la prima pe o suprafaţă de 300 de metri pătrați, iar la cea de-a doua, parţial, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi.
Pompierii fac acum cercetări pentru a stabili cauza producerii incendiului.