"Am văzut doar negru în fața ochilor". Un copil de 10 ani, prins sub roţile tramvaiului în Oradea
Un copil de 10 ani a fost prins sub roţile unui tramvai în Oradea, după ce el şi mama sa au traversat strada printr-un lco nepermis. Echipajele de pompieri intervin pentru descarcerare, scrie news.ro.
De Redactia Observator la 17.11.2023, 19:29"Pompierii intervin pentru salvarea unui copil prins sub roţile unui tramvai, în Oradea, cartier Nufărul. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu autospeciale de primă intervenţie, autospeciala de descarcerare grea, echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Oradea, două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean cu medic de urgenţă", anunţă, vineri seară, ISU Bihor.
Băiatul şi mama sa au încercat să treacă strada printr-un loc nepermis
"Femeia ținea copilul în brațe. Femeia respectivă a trecut prin loc nepermis, printre mașini. Am auzit cum claxonează. În momentul respectiv am tras frâna maxim și am văzut doar negru în fața ochilor, trezindu-mă cu ei în fața tramvaiului. Am pus frână cât am putut de repede", a spus bărbatul care conducea tramvaiul, potrivit Bihoreanul.
Sursa citată a precizat că victima este conştientă.
- Septuagenar pe bicicletă, lovit mortal de o mașină, în Arad. Bărbatul, resuscitat pe caldarâm, n-a mai avut...
- A ucis o învățătoare irlandeză cu 11 lovituri de cuțit în gât, în timp ce tânăra făcea jogging. Pedeapsa...
- Şofer mort în maşina strivită de tren, într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Bărbatul de 65 de ani a fost...
"Se intervine pentru descarcerare acestuia. Băiatul, de aproximativ 10 ani, era însoţit de mama acestuia, care a suferit un atac de panică şi primeşte îngrijiri medicale la faţa locului", a mai transmis sursa citată.
Deocamdată, poliţiştii nu au transmis cum s-a produs accidentul.