Antena LIVE
Video

Animaţie grafică: Cum s-a petrecut accidentul stupid din Negreşti Oaş, în care un tânăr de 35 de ani şi-a pierdut viaţa, iar prietenele sale au ajuns la spital

Distracţie încheiată tragic în Satu Mare. Un tânăr a murit pe loc şi două fete sunt în stare gravă după ce s-au lovit puternic de un copac. Cei trei stăteau într-un colac şi erau traşi pe zăpadă de o maşină. Şoferul era băut, mergea cu viteză pe un drum forestier şi n-ar mai fi reuşit să ţină volanul drept. Una dintre victime este în comă profundă iar medicii spun că ar avea nevoie de un miracol pentru a-şi reveni.

De la 20.01.2022, 19:24

Nenorocirea s-a întâmplat puţin după miezul nopţii, în Negreşti Oaş. Cei patru prieteni, Alexandru de 27 de ani, Sergiu de 35 de ani şi Daniela şi Patricia, ambele de 21 de ani, erau puşi pe distracţie. Aşa că s-au gândit la o aventură pe zăpadă, plină de adrenalină. Au luat un colac şi au mers pe un drum forestier de lângă oraş. Un traseu îngust, cu copaci de o parte şi de alta a drumului.

La volan era Alexandru, într-o maşină înmatriculată în Franţa. Tânărul şi-a făcut curaj cu puţină băutură înainte să conducă. Ceilalţi trei s-au urcat în colac şi a început cursa. Doar că, după doar câteva sute de metri, şoferul a pierdut controlul volanului şi n-a mai reuşit să ţină drumul drept. Colacul a intrat puternic în balans, s-a răsturnat într-un şanţ, s-a izbit de copaci şi i-a aruncat pe pasageri într-o râpă. Atât de violent a fost impactul, încât Sergiu a murit pe loc. Patricia are picioarele rupte şi corpul brăzdat de răni, iar Daniela este în stare critică. 

Doar un miracol 

Oros Alexandru, manager SJU Baia Mare: În acest moment este intubată se secţia ATI. E în comă profundă, de gradul patru. Aşteptăm un miracol. 

Pe acelaşi subiect

O prietenă a celor patru a ajuns imediat la locul accidentul când a aflat ce s-a întâmplat. 

Prietenă: Cu şoferul care a condus jeep-ul am ieşit ieri. Am fost sus, în deal, chiar după accident. Şoferul e terminat. Au fost o gaşcă foarte, foarte unită. Dacă nu aveau viteză, nu se întâmpla asta. Şoferul era foarte pasionat de maşini. 

Fratele lui Sergiu era plecat în Franţa când a aflat despre tragedie. 

Fratele victimei: Aseară m-au sunat. Nu ştiu ce să zic... A fost pur şi simplu o joacă. Dintr-o joacă s-a ajuns aici.

Iubita sa a postat un mesaj emoţionant pe Facebook. Tânăra nu-şi găseşte alinare după ce a aflat ce a păţit partenerul său. Cei care îi cunosc pe cei patru prieteni au fost şocaţi când au aflat despre nenorocire. 

Bărbat: Mă miră ceea ce s-a întâmplat!

Bărbat: Pe băiat îl cunoşteam. Era un băiat de treabă.  Au fost tineri, s-au plimbat, na...

Şoferul a scăpat fără nicio zgârietură, însă a ajuns la spital pentru recoltarea de probe biologice. 

Alina Ținca, IPJ Satu Mare: Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de alcool pur. 

Poliţiştii au deschis un dosar pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi trebuie să stabilească exact cum s-a întâmplat accidentul.

Ți-a plăcut acest articol?

animatie grafica accident
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024