Antena LIVE

Curs valutar

Video

Animație grafică. O femeie a murit după 32 de zile de chin, după ce șoferul ambulanței care o transporta a condus beat și a făcut accident pe autostradă

Un milion de euro. Este suma cerută de familia unei femei care a murit după un accident produs când se întorcea de la dializă. Ambulanța în care se afla a fost implicată într-un accident. S-a dovedit apoi că şoferul băuse. Puţin peste o lună a stat femeia în agonie în spital. Acum familia povesteşte trauma prin care au trecut şi încă mai trec, cu toţii.

De la 29.06.2021, 22:13
WhatsApp
Vezi și:

Valentina Simiona, fiică: ”Pe la 4 jumătate, noua nu ne-a sunat ceasul să o trezim, am auzit câinii, am ieșit, ca intrase șoferul în curte, șoferul se împleticea în mers, dar nu mi-am dat seama atunci, am crezut e datorită câinilor care lătrau”.

A fost ultima dată când şi-a văzut mama în viaţă. Era 4 mai, a treia zi după Paşte. Mergea la dializă, în Bucureşti şi nu s-a mai întors. Pe Autostrada Soarelui, ambulanța în care erau ea şi încă o pacientă a intrat într-un microbuz, apoi s-a izbit de un parapet.

Șoferul de pe ambulanță a adormit pe autostradă

Maria Braica, supravieţuitoare: ”Pe traseu el ne-a cerut să-i luăm o sticlă de suc. El era băut. A oprit o data, a băut toată sticla de suc și se frământa pe lângă mașină. Ne-a dus la dializă și ne-a lăsat. A venit la ora 12 si la 12 și jumatate am plecat de acolo și pe autostradă a adormit”.

Pe acelaşi subiect

Valentina Simiona, fiică: ”Şoferul a întrebat-o pe colega mamei ce s-a întâmplat, ca el nu știe ce s-a întâmplat. Colega mamei de mașina de dializă mi-a spus că mama dormea în momentul impactului”.

Victima a murit după 32 de zile de la accident

Felicia Tudor a fost grav rănită şi a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală şi operată de urgenţă la cap. După 32 de zile de chin, femeia a murit.

Valentina Simiona, fiică: ”O trauma și pentru ea, un chin, asta am văzut la mama, s-a luptat să trăiască dar nu s-a putut. Am vazut șoferul la camera de gardaă, cred ca a baut vreo patru litri numai cât am fost eu acolo cu mama. Bea apa din dozatorul camerei de gardă”.

Gheorghe Braica, soțul pacientei care a supraviețuit: ”S-a întâmplat, nene! Dar, zic, ai mai băut și azi când ai fost acasă? N-am băut, nene. Si când a ieșit un polițist afara, i-a luat de două ori alcoolemia. Zice, ai alcoolemia mare”.

Bianca Ghiveci, IPJ CLuj: ”Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând 0.40 mg/l alcool în aerul expirat, iar în urma prelevării mostrelor biloogice, a rezultat o alcoolemie de 0.80 g/l alcool în şedinţă”.

Un milion de euro despăgubiri

Familia cere despăgubiri de un milion de euro pentru moartea femeii. Cheamă în instanţă şoferul de pe ambulanță dar şi firma care făcea transportul. Patronul firmei private spune că a încercat timp de trei zile să dea de şofer.

Bogdan Oprea, fondator firmă privată: ”Am înţeles că el, de fapt, el nu a băut în timpul serviciului, dar a băut cu o zi înainte. Probabil că şi-a turnat în cap. +02.02 Avem şase sute şi vreo cincizeci de şoferi la dializă. Dacă unul vrea, după ce i se face alcoolemia, să oprească şi să ia o bere, chiar n-avem cum să-l controlăm”.

Adrian Cuculis, avocat: ”Atâta vreme cât ești șofer de ambulanță, transferi niște pacienți care oricum au o stare de sănătate precară, nu ai dreptul nici măcar să te gândești că ai putea să pui gura pe băutură”.

Şoferul de pe ambulanță este cercetat pentru omor.

Andre Rotaru
accident autostrada ambulanta masina dializa animatie grafica
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024