ANPC a continuat verificările pe Valea Prahovei. Piedone: "Pleacă carcalacii pe oameni. Gândaci în bucătării, saltele pătate"
Nicio zi fără controale ANPC. La început de weekend, Cristian Popescu Piedone a continuat verificările pe Valea Prahovei. 88 de restaurante şi pensiuni au fost penalizate drastic de comisarii de la protecţia consumatorului cu aproape 1,2 milioane de lei. Mobilier deteriorat, cearşafuri pătate sau băi neigienice sunt doar câteva dintre neregulile găsite în cele mai aglomerate staţiuni montane. 6 operatori economici au fost obligaţi să închidă pentru remedierea unor probleme, iar pentru alţi 2 s-a propus suspendarea activităţii până la 6 luni.
De Redactia Observator la 08.03.2025, 19:46Inspectorii ANPC au găsit în urma controalelor făcute la pensiuni, hoteluri, restaurante şi magazine de produse alimentare de pe Valea Prahovei, alimente expirate, bucătării cu gândaci şi cu ustensile murdare, saltele pătate, băi cu mucegai. 88 de operatori economici au fost sancţionaţi cu 123 de amenzi în valoare de aproape 1,2 milioane de lei,. Au fost luate 6 decizii de oprire temporară a prestărilor de servicii şi au fost formulat 2 propuneri de suspendare a activităţi.
”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) desfăşoară sub coordonarea Preşedintelui instituţiei Cristian Popescu Piedone, o serie de controale în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. În urma verificărilor efectuate asupra a 88 de operatori economici, au fost aplicate 123 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.191.500 lei şi 40 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse 6 opriri temporare ale prestărilor de servicii până la remedierea abaterilor şi 2 propuneri de suspendare a activităţii pentru până la 6 luni pentru unii operatori economici”, anunţă ANPC.
@cristianpopescupiedone #cristianpopescupiedone #anpc #piedoneanpc ♬ Very Sad - Enchan
Principalele nereguli constatate
- Produse fără elemente de identificare şi caracterizare
- Produse cu data limită de consum depăşită
- Agregate frigorifice neigienizate corespunzător
- Lipsa mijloacelor de măsurare omologate
- Depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime şi a preparatelor culinare
- Depozitarea produselor refrigerate la temperaturi incorecte
- Liste de meniu incomplete şi lipsa ingredientelor cu potenţial alergen
- Lipsa autorizaţiilor de funcţionare
@cristianpopescupiedone #cristianpopescupiedone #anpc #piedoneanpc ♬ I am sneaking into you Pink Panther Parody - moshimo sound design
Operatori economici sancţionaţi
De asemenea, conform imaginilor transmise de ANPC, inspectorii au mai găsit lenjerie de pat uzată, saltele murdare şi băi cu mucegai.
- 1. Casa Ana Srl
- 2. Atrium Hotels Management SRL
- 3. Karate Hotels Srl – Hotel Piero
- 4. Hotel Rozmarin
- 5. Trei Brazi
- 6. Forcel Com SRL
- 7. Karpatem Hotels
- 8. VOILA AS SRL – Hotel Belvedere
- 9. LEESCU PFA – Pensiunea Andra
- 10. Predeal Holidays SRL – Restaurant Vatra Regala
- 11. KIR&SARAH RESORT SRL
- 12. VOILA AS SRL – Hotel Voila
- 13. Mountain Travel Consulting SRL (Propunere de închidere pentru 6 luni)
- 14. GENCO TURISM SERV SRL
- 15. Travel Mont SRL – Pensiunea Ursuletul
- 16. Ros Com Srl – Hotel Hera
- 17. The Cliff Village SRL, Comarnic
- 18. PFA Berteanu Andrei Bogdan
- 19. SC COMTRIX SRL
- 20. General Styl SRL – Magazin alimentar
- 21. Agro Comarnic SRL (Restaurant Antonia, Casa de vacanţă Clara Maria, Magazin alimentar)
- 22. PFA Berteanu Andrei Bogdan, Comarnic
- 23. II Ţoţan Simona – Brutărie
- 24. SC CARNSAN PROD SRL – Magazin
- 25. SC MANULOR CONSTRUCT
- 26. SC OVI HOSTING SRL – Cafenea
- 27. SC MOON ESCAPE COMARNIC SRL
- 28. SC MARIBO PRODCARN SRL
- 29. SC STEFIAN SALES SRL
- 30. SC MARGARITAR TOURS SRL – Magazin alimentar
- 31. Elehandra Geo-Pan SRL
- 32. SC CLAUSTAR PROCESARE CARNE
- 33. SC TAROVTAR COM SRL
- 34. SC SINA GROUP SRL
- 35. Purcarici SRL – Pizzerie
- 36. SC Vechea Brutărie Prod Pan
- 37. Hotel Regal Sinaia
- 38. Hovakim SRL - Arca lui Noe
- 39. Rosiana Sintour SRL - Hotel Marea Neagră
- 40. Hotel Paj
- 41. Marami SRL
- 42. Varnado Concept SRL - Casa Vârful cu Dor
- 43. Pensiunea Opus View
- 44. Proactive Hospitality Travel SRL
- 45. Mountain Bîstroe SRL
- 46. Jms Art Cruise
- 47. Vila Gabriel
- 48. Alex Comerţ şi Servicii SRL
- 49. Ski Montain SRL
- 50. Artur Smart SRL - Hotel Start
- 51. Mihaela Autoservire
- 52. Aista Farm SRL
- 53. Popa’s Concept SRL
- 54. Mendas Concept
- 55. Ându Experience SRL
- 56. Înşine Media Comunication - Hotel Ioana
- 57. Soldându-se Invest SRL
- 58. Teosin SRL - Foişorul cu Flori
- 59. Mica SRL
- 60. Ştef Turim, Turism SRL, Pensiune Anonim
- 61. Pentalonic Mist, Transport
- 62. Hobby Design Construct SRL
- 63. Complex Carpaci SRL
- 64. Gento Turism SRL
- 65. Casa Valencia Azuga
- 66. Restaurant Reciu
- 67. Pensiunea Turistică Miraj
- 68. Mig94 Vilagama Srl
- 69. Restaurant Casa Nicolenco
- 70. Elmar 96, Comprod Infect SRL
- 71. Caprioara MV-SRL
- 72. Pepcafe Custom Shop SRL
- 73. Concordia CM-SRL
- 74. Gastronomia Azuga SRL
- 75. Bidibe SRL
- 76. Zotra Gravil Crimul PFA
- 77. Casa Alba Buşteni
- 78. Conţeşti Niculae PFA
- 79. Casa Ligiana
- 80. Dirham SRL
- 81. Magazin Prispă SRL
- 82. Navagio SRL
- 83. Saramont Turism SRL
- 84. Negmont Cost SRL
- 85. Casa Raisa SRL
- 86. Classic Experience SRL, Buşteni
- 87. Madium SRL
- 88. SC Vechea Brutărie Prod Pan SRL
”Controalele vor continua până duminică inclusiv. ANPC subliniază că va monitoriza în continuare respectarea normelor de protecţie a consumatorilor şi va lua măsuri pentru a asigura un standard ridicat al serviciilor oferite turiştilor”, transmite instituţia.