Video Autostrada A0-Sud, o nouă amânare. Tronsonul de 18 km din Centura Capitalei trebuia să fie gata anul trecut
Autostrada de Centură a Bucureștiului, pe pauză. A apărut o nouă amânare pentru finalizarea lucrărilor din lotul 3. Deşi trebuia să fie gata încă de anul trecut, constructorul grec a anunţat un nou termen, asta după ce a realizat că nici până pe 15 aprilie nu poate fi gata. Odată finalizat, acest tronson de 18 km de pe Centura Capitalei va permite șoferilor care tranzitează Bucureștiul să ocolească orașul, circulând cu o viteză de până la 130 km/h pe autostradă. Până atunci, şoferii mai au de aşteptat.
Cei 17,5 kilometri dintre Joița și Corbeanca, care au mai rămas de realizat pe A0 Sud vor permite, când vor fi gata, legatură continuă, pe autostradă, dinspre Pitești și Constanța, dar și între Craiova și Constanța. În teorie sună bine, în practică există însă, o problemă. Proiectul a fost preluat integral de compania de construcții Aktor în aprilie 2019 şi deşi avea termen de execuţie 42 de luni. 6 ani mai tarziu, autostrada nu este încă deschisă.
Autostrada A0 Sud, pe pauză
Inițial, constructorul grec a anunțat că și-a intensificat eforturile pentru a termina lucrările până la jumătatea lunii aprilie, peste aproximativ o lună. Stadiul proiectului acum? Ei bine, muncitorii ar mai avea de completat încă 22% din contract, iar unele dintre podurile și pasajele care trebuie construite nu sunt gata.
Acest lucru se întâmplă în condițiile în care pe această secțiune s-au adunat întârzieri de aproape trei ani. Acum, a anunțat o amânare de trei luni, dând ca nou termen începutul lui iulie. Specialiştii în infrastructură văd acest termen ca pe unul realizabil doar în anumite condiţii.
- Tânăr de 26 de ani, lovit mortal pe A1, lângă Piteşti. Încărca o maşină pe o platformă auto
- Patru muncitori au murit, iar alți șase au fost răniți după prăbușirea unui pod pe șantierul unei...
- Ninsori în 10 județe din sud. Zăpadă pe autostrăzile din jurul Capitalei: un TIR a derapat pe A1, o cisternă a...
- Bărbat şi femeie, arşi de vii într-un bolid care a luat foc la ieşirea de pe A1. Maşina a zburat peste o...
- Guvernul se laudă că va da în circulaţie 250 km de autostrăzi în 2025. Când va fi gata Autostrada peste Carpaţi
"În momentul de faţă, din fericire, antreprenorul, în al 14-lea, 15-lea, al 24-lea ceas, a început să se mobilizeze ca un antreprenor normal. Sigur, pentru greci, ritmul actual este rachetă, pentru ei. Pentru un constructor serios este un ritm decent. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este un pic mai încolo, poate iulie, poate chiar mai târziu că nu se ştie cât o să mai bibilească pe la spaţiile de servicii, pe la taluzări, şanţuri şi aşa mai departe", a declarat Ionuţ Ciurea, Asociaţia Pro-Infrastructură.
Șefii de la Drumuri cer o mobilizare mult mai bună din partea constructorului grec după ce, pe parcursul celor 6 ani, grecul a fost ameninţat de mai multe ori cu rezilierea contractului pentru că nu respecta termene limită.
"Ar fi, indiferent cum te uiţi, o catastrofă, rezilierea şi atunci, mergem aşa, încă 2, 3, 4 luni... Ca să scăpăm de ei şi ei de noi. O să vedem acum deznodământul. Aşteptăm şi noi", adaugă Ionuţ Ciurea, Asociaţia Pro-Infrastructură.
Până în prezent, constructorul a fost penalizat cu 5 milioane de lei și riscă sancțiuni suplimentare. Amenzile, însă, sunt prea mici în comparaţie cu valoarea totală a proiectului şi nu par să facă mari diferenţe, dar în viitor pot ajunge la cel puțin 15% din valoarea contractului. Şi reprezentanţii CNAIR au declarat, într-un interviu acordat recent că nu cred că legătura între A1 și A2 va fi gata la noul termen promis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰