Anunţ important pentru românii din străinătate. Sunt pasibili de amenzi dacă nu depun la Fisc aceste documente, până la 15 iulie
Românii din străinătate care au obținut în 2017 venituri în afara ţării vor fi obligați să le declare Fiscului până cel târziu la 15 iulie 2018.
De Redactia Observator la 19.03.2018, 13:24Românii din străinătate care au obținut în 2017 venituri în afara ţării vor fi obligați să le declare Fiscului, pentru impozitare, până cel târziu la 15 iulie 2018.
Obligaţia apare în noul mecanism de declarare și plată pentru persoanele fizice, adoptat joi de Guvernul României, prin ordonanță de urgență.
Raportarea se va face prin intermediul unei declarații fiscale unice, în locul formularului 201, vizați de depunerea documentului fiind atât cei care stau în România și obțin bani din străinătate, cât și cei care, deși stau în străinătate și obțin bani acolo, vin des în România.
„Contribuabilii care obţin venituri din străinătate (…) au obligaţia să le declare în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului următor celui de realizare a venitului precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impunere”, se arată în documentul aprobat de Guvern.
Totuși, pentru anul 2018 vor exista reguli tranzitorii. Mai precis, declarația fiscală unică va trebui depusă până pe 15 iulie 2018, din moment ce termenul de 15 martie a trecut deja.
Mai exact, românii care au obținut venituri în străinătate în 2017 vor trebui să le declare la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până cel târziu la 15 iulie 2018, prin intermediul declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
"Declarația privind veniturile realizate din străinătate" trebuie făcută de:
- persoanele fizice rezidente române, care au domiciliul în România, pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României;
- persoanele fizice nerezidente al căror centru al intereselor vitale este amplasat în România (cu alte cuvinte, în România este locul de care relațiile personale și economice ale persoanei în cauză sunt mai apropiate);
- persoanele fizice nerezidente prezente în România pentru o perioadă sau mai multe ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.
Veniturile realizate în străinătate ce sunt supuse impozitării în România, sunt:
- din profesii liberale;
- din activități de producție, comerț și prestări de servicii;
- din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);
- din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.);
- din activități agricole, piscicultură și silvicultură;
- cele sub formă de dividende și dobânzi;
- din premii;
- din jocuri de noroc;
- din pensii.