Arde acoperișul hotelului Triumf, focul a pornit dintr-o cameră (video)
Arde acoperișul hotelului Triumf, focul a pornit dintr-o cameră iar clienții au fost evacuați în siguranță de pompieri.
De Cosmin Stăniloiu la 12.09.2020, 10:08- Hotelul e inclus pe lista monumentelor istorice.
- Suprafața afectată de incendiu e de 600 mp.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţă la Hotelul Triumf din Capitală. Zece persoane cazate în hotel au fost evacuate.
Conform primelor informaţii, focul, izbucnit la primele ore ale dimineţii, se manifestă la nivelul acoperişului clădirii, care este situată pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff din zona centrală a Capitalei.
Pompierii intervin cu 14 autospeciale, suprafața pe care e extins incendiul fiind de 600 mp.
Potrivit aceleiaşi surse, 10 persoane cazate în hotel au fost evacuate.
- Trei puști live pe Facebook, urmăriți de Poliție, în Craiova: "Trei mașini după noi, să moară viața mea!"...
- Bărbat imobilizat și dat jos din autobuz pentru că a refuzat să poarte mască, în București
- Patru români morți într-un Opel Vivaro strivit între două TIR-uri, în Germania. Vinovat de tragedie e tot un...
Hotelul Triumf este inclus pe lista monumentelor istorice, fiind construit în perioada interbelică de către Petre Antonescu, arhitectul care a proiectat şi Arcul de Triumf.
Clădirea a fost folosită ca bloc de locuinţe de către angajaţii Băncii Naţionale şi utilizată, după al doilea Război Mondial, de Partidul Comunist pentru cazarea oaspeţilor din străinătate.