O asistentă se zbate între viaţă şi moarte din cauza epuizării şi a stresului. Un medic a sunat la 112
O asistentă de la spitalul din Zimnicea se zbate între viaţă şi moarte la un spital din Bucureşti după ce i s-a făcut rău în timpul unei gărzi din cauza epuizării şi a stresului.
De Redactia Observator la 31.10.2018, 11:29O asistentă de la spitalul din Zimnicea se zbate între viaţă şi moarte la un spital din Bucureşti după ce i s-a făcut rău în timpul unei gărzi din cauza epuizării şi a stresului.
Femeia în vârstă de 43 de ani lucra pe Secţia de Medicină Internă a Spitalului Orăşenesc Zimnicea a intrat în comă, în timp ce se afla la muncă, marţi dimineaţă, spre finalul gărzii de noapte.
Carmen Vătafu a suferit un anevrism cerebral pe fondul epuizării şi a stresului.
Potrivit unor surse din spitalul de la Zimnicea, asistenta şi o altă infirmieră aveau grijă de aproximativ 50 de bolnavi.
- A murit prof. dr. Marin Burlea, "ingerul" copiilor. Fiica medicului, răvăşită de durere: "A plecat tata!"
- Doctoriţa Cosana Claiciu este al 38-lea medic care moare subit în timpul gărzii, în ultimii 15 ani, în România
- A salvat toată viața inimi, dar azi s-a oprit a ei. Doctorița Cosana a murit la 44 de ani, în timpul gărzii la...
Colegii au povestit că, pe timpul gărzii, asistenta a acuzat dureri de cap şi chiar faptul că nu mai vede cu un ochi, iar până dimineaţă prezenta semnele unui accident vascular grav.
Colegii au sunat la Ambulanţă, deşi erau în spital
Potrivit presei locale din Teleorman, colegele asistentei au alertat medicul de gardă de pe secţie, însă acesta nu ar fi luat-o în seamă.
Un alt medic, de pe Secţia de Ginecologie, a sunat la Ambulanţă, iar asistenta a fost transportată la Spitalul Judeţean Alexandria.
În aceeaşi dimineaţă, asistenta Carmen Vătafu a fost transferată la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti.
Din nefericire, medicii specialişti din Bucureşti nu mai pot face nimic pentru a o salva.
Potrivit unor surse apropiate familiei, medicii au luat în calcul şi au propus rudelor deconectarea de la aparatele care o ţin în viaţă pe femeie.