Au furat 1.900 de lei uitaţi de o persoană în bancomat. Poliția cere ajutor pentru prinderea lor
O femeie şi un bărbat, suspectaţi că au luat 1.900 de lei dintr-un bancomat din Sfântu Gheorghe, sunt căutaţi de poliţişti, care au publicat fotografia celor doi, cerând ajutorul populaţiei, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 24.11.2022, 15:15”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe”, anunţă, joi, 24 noiembrie, IPJ Covasna.
Banii erau uitați de o altă persoană în bancomat
Sursa citată a precizat că, la data de 15.11.2022, o femeie s-a deplasat la un A.T.M. aparţinând unei unităţi bancare amplasată în exteriorul complexului comercial Şugaş din municipiului Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării unei tranzacţii, respectiv retragerea unei sume de bani. Ulterior finalizării tranzacţiei, persoana în cauză a procedat la ridicarea cardului bancar, fără a prelua suma retrasă.
”La scurt timp, o persoană necunoscută, respectiv o femeie de 50-60 de ani si-a însuşit, pe nedrept, suma de aproximativ 1900 de lei. Aceasta era însoţită de un bărbat, ulterior aceştia părăsind zona. Femeia în cauză avea părul tuns scurt şi era îmbrăcată cu o geacă de culoare roz, pantaloni de culoare roşie, având pantofi de culoare închisă. Bărbatul care o însoţea purta pe cap o pălărie de culoare închisă, îmbrăcat cu o geacă de culoare roşie, pantaloni de culoare albastră, având pantofi de culoare închisă cu dungi albe”, a mai transmis sursa citată.
- Câţi bani au descoperit poliţiştii în bancomatul aruncat în aer de hoţi la Constanţa
- ANIMAȚIE GRAFICĂ: Bancomatul din Constanţa, aruncat în aer cu bomba numită "Devil's Pizza". Localnicii au crezut...
- Doi tineri din Botoșani, cercetați după ce ar fi încercat să fure bani dintr-un ATM. Ar fi sustras aproximativ...
Întrucât, până la acest moment, persoanele în cauză nu au fost identificate în vederea stabilirii răspunderii judiciare, poliţiştii fac apel la populaţie.
”Rugăm cetăţenii care pot furniza informaţii cu privire la identitatea persoanelor bănuite să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să contacteze Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigaţii Criminale tel: 0267 307 400 interior 20257”, au cerut aceştia.