Au sunat la 112 pentru a chema poliţia, la Poliţie. Reacţia unor suceveni după ce au văzut că lemnele tăiate ilegal sunt descărcate în curtea sediului poliţiştilor
Un camion care transporta ilegal lemne a fost filmat de către doi activişti de mediu în timp ce era descărcat chiar în curtea sediului Poliţiei din comuna Arbore, judeţul Suceava. În sediu nu se afla nimeni, aşa că cei doi au sunat la 112 pentru a chema Poliţia, la Poliţie.
De Angela Bertea la 21.10.2022, 07:42Miercuri, doi activişti de mediu au depistat un camion care transporta lemne fără aviz, şi l-au urmărit până la destinaţie. Au transmis întreaga operaţiune în direct pe Facebook.
Şi lemnul a ajuns tocmai în curtea Poliţiei
Daniel Bodnar, activist de mediu: Am văzut acest camion pe drumul public. L-am verificat în aplicaţia „Inspectorul Pădurii“ şi am văzut că figurează fără aviz. Atunci am pornit în urmărirea lui să vedem unde duce lemnul.
Şi lemnul a ajuns tocmai în ograda Poliţiei. La etajul clădirii locuieşte şeful de post, care nu a vrut să comenteze situaţia.
- Un bărbat a căzut pradă hoților de lemne, pe un drum din Dâmbovița. Doi indivizi l-au amenințat și i-au furat...
- Cum a reușit mafia lemnului din România să fenteze aplicația SUMAL 2.0. Polițiștii i-au urmărit de mai bine de...
- Peste 145 de percheziţii în Bucureşti şi 16 judeţe, pentru prinderea hoţilor de lemne. Dosare de evaziune...
Localnic: Dacă el încalcă legea, ce să mai zicem de alţii.
În urma sesizărilor, au fost demarate controale interne pentru a se afla cine se face vinovat de transportul ilegal de lemne. În cursul zilei de ieri, cei șase metri cubi de lemn de fag au fost confiscaţi.
Angela Bertea, reporter Observator: Tot materialul lemnos a fost încărcat de aici de la sediul poliţiei Arbore şi va fi disponibilizat în vederea confiscării.
Şeful de post este acum cercetat disciplinar, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.