Audierile în dosarul incendiului de la Bamboo continuă, este aşteptat şi patronul clubului
Continuă audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo şi este posibil să se prezinte în faţa lor şi patronul clubului, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
De Redactia Observator la 23.01.2017, 09:41- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Continuă audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo şi este posibil să se prezinte în faţa lor şi patronul clubului, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
În cursul zilei de duminică au fost chemate la sediul Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei 20 persoane, printre care administratorul clubului - care s-a prezentat împreună cu avocatul - angajaţi şi clienţi ai clubului bucureştean, în total fiind audiate până în prezent 40 de persoane.
Cercetările în cazul incendiului de la clubul Bamboo au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, cu sprijinul altor structuri din cadrul Poliţiei Capitalei, relatează Agerpres.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi reprezentanţi ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei s-au deplasat duminică la clubul Bamboo pentru a evalua situaţia din teren.
- Declaraţia reprezentantului Bamboo: "Datele noastre, la acest moment, confirmă faptul că incendiul A FOST PUS...
- VIDEO NOU de la incendiul din Bamboo. Un tânăr care nu vorbea româna, luat pe sus, după ce a încercat să...
- Iată RAPORTUL de INTERVENȚIE al ISU, în urma incendiului din Bamboo. Primul apel s-a făcut la ora 03:32. Aproape...
Incendiul de la clubul Bamboo din Capitală, care a izbucnit sâmbătă dimineaţă, nu a fost încă declarat lichidat de către pompieri. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare proporţie.
'Am început o cercetare la faţa locului. Din păcate, structura şi locul nu ne permit să intrăm în interior. Pompierii care sunt prezenţi de ieri (sâmbătă-n.r.) nu au declarat lichidat incendiul, nu se poate pătrunde. Am venit şi azi (duminică-n.r.) ca să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluţie tehnică pentru a putea intra şi a ne desfăşura activităţile care sunt specifice, în special cercetarea la faţa locului. (...) Incendiul n-a fost încă declarat lichidat. (...) Structura nu permite să se pătrundă în condiţii de siguranţă şi, cel mai probabil, o să fie dezafectată', a arătat duminică Mihai Prună, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Acesta a arătat că, dacă va fi nevoie, va reveni la faţa locului.