Bătaia cu săbii dintr-un club din Buzău a pornit de la manele
Bătaie cu săbii şi cuţite într-un club din Buzău! Şase tineri au ajuns la spital, iar unul dintre ei - aflat în stare gravă - a fost adus la Bucureşti. Au fost distruse inclusiv maşinile combatanţilor, iar unul dintre ei a fost deja reţinut, după ore întregi de audieri.
De Redactia Observator la 10.09.2018, 14:45Bătaie cu săbii şi cuţite într-un club din Buzău! Şase tineri au ajuns la spital, iar unul dintre ei - aflat în stare gravă - a fost adus la Bucureşti. Au fost distruse inclusiv maşinile combatanţilor, iar unul dintre ei a fost deja reţinut, după ore întregi de audieri. Iar totul s-a întâmplat din cauza manelelor.
Scandalul a pornit în timpul unui spectacol de manele, din cauza unui grup de tineri care insistau să dea dedicaţie după dedicaţie, spre marea supărare a celorlalţi oameni care şi-ar fi dori, la rândul lor, să-şi asculte cântecele favorite. Iar de aici şi până la un război în toată regula, a fost un singur pas.
Pasionaţii de dedicaţii nu s-au lăsat cu una, cu două. După ce au împărţit pumni, picioare şi au lansat spre "inamici" tot ce le-a picat în mână, s-au dus la maşini, unde aveau un adevărat arsenal.
Bineînţeles, bătaia generalizată s-a soldat şi cu victime.
Tânărul care a avut nevoie de îngrijiri speciale a fost transportat de urgenţă la un spital din capitală. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au avut surpriza să constate că - în urma războiului din club - au apărut şi victime colaterale. Maşinile pasionaţilor de dedicaţii au fost devastate. Cauciucurile le-au fost tăiate, parbrizele sparte şi tabla îndoită. Iar - în interior - pe lângă săbii şi cuţite, agenţii au găsit şi un pistol.
După ore întregi în care au dat cu subsemnatul în faţa poliţiştilor, doar unul dintre cei implicaţi în bătaie a fost reţinut. Poliţiştii spun că nu e exclus să urmeze şi alte reţineri, pentru că vorbim despre o anchetă aflată în plină desfăşurare. În războiul din clubul buzoian au fost implicaţi 20 de oameni, dintre care 6 au avut nevoie de spitalizare.