Antena LIVE

Curs valutar

Video

Bătaie pentru o fată într-un autobuz din Iaşi. Un tânăr l-a lovit pe celălalt cu pumnii în faţă, provocându-i fractură nazală, apoi a scos cuţitul

Doi tineri s-au luat la bătaie într-un autobuz din Iaşi. Indivizii s-ar fi certat din cauza unei fete, iar călătorii spun că agresorul avea asupra sa un cuţit. Ba chiar şi-ar fi ameninţat adversarul cu el înainte ca mijlocul de transport în comun să oprească în staţie şi tânărul violent să coboare. 

De la 12.05.2023, 14:19
WhatsApp
Vezi și:

Între cei doi ar fi pornit conflictul dintr-un motiv care nu a fost confirmat oficial, dar se pare că ar fi fost vorba despre tânăra care îl însoţea pe unul dintre cei doi călători implicaţi.

La un moment dat, agresorul se năpuseşte asupra celuilalt tânăr. Mai întâi porneşte o ceartă, după care îl loveşte în faţă. De altfel, tânărul atacat s-a ales cu o fractură nazală în urma acestui incident. Scandalagiul nu s-a oprit aici. A scos şi un cuţit cu care a început să îl ameninţe. 

După ce a oprit autobuzul, şoferul a mers ca să-i despartă pe cei doi şi să acorde primul ajutor. Între timp, agresorul s-a făcut nevăzut, după ce a urcat într-un taxi. Tot şoferul a fost cel care a sunat la 112. La faţa locului au venit echipajele de prim-ajutor, dar şi poliţiştii. În acest sens, s-a deschis un dosar pentru loviri şi alte violenţe, iar poliţiştii fac acum verificări pentru identificarea agresorului. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

bataie cutit autobuz fractura nazala sofer politie iasi
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025