Antena LIVE

Curs valutar

Bătrân din Vâlcea, mort după ce s-a dezechilibrat şi a căzut pe culoarul unui microbuz

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a murit, sâmbătă, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut pe culoarul unui microbuz care face transport de persoane în judeţul Vâlcea. Poliţiştii anunţă că au deschis o anchetă pentru a stabili ce anume a cauzat decesul bărbatului şi împrejurările în care avut loc incidentul, informează news.ro.

De la 10.06.2023, 12:19
WhatsApp
Shutterstock - foto ilustrativ

„Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat de 61 de ani, din localitatea Cernisoara, care conducea un microbuz de transport călători în municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce ar fi  oprit în staţie, un pasager de 77 de ani, din localitatea Scundu, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe culoarul microbuzului, decedând”, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Vâlcea.

Conform sursei citate, la faţa locului a ajuns de urgenţă un echipaj medical, însă cadrele medicale nu au putut face altceva decât să declare decesul bărbatului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier în care bătrânul şi-a pierdut viaţa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

valcea microbuz deces politie
Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape...
Fanatik.ro
Publicat 14.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Un bărbat din Iași a fost AMENDAT după ce și-a construit o casă. Motivul...
Gandul
Publicat 13.12.2024
Cum va vota la primăvară electoratul lui Călin Georgescu. Trei sociologi...
Adevărul
Publicat 14.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce...
CaTine
Publicat 14.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
Click.ro
Publicat 13.12.2024
Cea mai importantă descoperire științifică în 2024. Titlul a fost acordat...
Useit
Publicat 14.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe...
libertatea.ro
Publicat 14.12.2024
Rihanna și A$AP Rocky au petrecut o seară în oraș în Miami. Cei doi se...
ZU
Publicat 14.12.2024
Rețetă de ciocolată caldă cremoasă. Secretul ca să iasă densă și aromată
Hello taste
Publicat 14.12.2024
Activități fizice distractive pentru copii în lunile reci
Deparinti
Publicat 14.12.2024
Transportul de frontieră, în impas: „RO e-Transport încurcă...
ziare.com
Publicat 14.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce cresc cazurile de cancer la tineri. Ce tipuri de cancer apar tot mai devreme
Medicool
Publicat 14.12.2024