Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Alegeri europarlamentare 2024

Alegeri europarlamentare 2024

Observatornews.ro te ține la curent cu cele mai noi știri legate de alegerile europarlamentare care au loc în România pe 9 iunie 2024. Țara noastră va avea în Parlamentul European un număr de 33 de deputați din totalul de 720, iar numărul de europarlamentari aleși dintr-un partid politic va fi proporțional cu numărul voturilor primite de acel partid.

Totul Despre Alegerile Europarlamentare din 2024: Candidați, Prognoze

Alegerile Europarlamentare au loc o dată la cinci ani, ultimul scrutin fiind în 2019. Europarlamentarele sunt primele alegeri care au loc în anul electoral 2024, urmând a avea loc în acelaşi timp cu alegerile locale.

Autorităţile centrale au decis comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale din mai multe motive. În primul rând, se mizează pe costuri mai mici şi pe bătăi mai puţine de cap atât pentru cei implicaţi în mod direct, cât şi pentru alegători.

De asemenea, s-a luat în calcul posibilitatea de a afecta mai puţin procesul educaţional în unităţile de învăţământ în care sunt organizate secţii de votare. Nu în ultimul rând, s-a luat în calcul posibilitatea de a avea o prezenţă mai mare la vot la alegerile europarlamentare prin comasarea acestora cu alegerile locale.

În materie de favoriţi, cele mai multe sondaje mizează pe un succes al celor de la Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal. Pe lângă reprezentarea interesului României, miza alegerilor europarlamentare este şi una financiară. Un europarlamentar încasează un salariu de aproape 8.000 de euro net, dar beneficiază şi de alte avantaje.

Nu există o diferenţiere între cele câteva sute de europarlamentari. Aceştia beneficiază de acelaşi salariu de bază, indiferent de ţara pe care o reprezintă. Mai mult, trebuie precizat că, după încheierea unui mandat de europarlamentar, politicianul încasează şi o indemnizaţie tranzitorie de aceeaşi valoare cu salariul.

Alegeri Europarlamentare 2024: Lupta pentru cele 33 de scaune - Candidați independenți în România

La alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, sute de candidaţi se luptă, practic, pentru cele 33 de locuri de eurodeputaţi pe care România ar urma să le aibă la dispoziţie. Există mai multe alianţe şi formaţiuni politice care şi-au depus deja candidaturile pentru alegerile europarlamentare din acest an.

Vorbim despre alianţa PSD-PNL, care mizează pe o listă de 43 de candidaţi, AUR, 43 de candidaţi, Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei), 43 de candidaţi, REPER, 43 de candidaţi, S.O.S. România, 43 de candidaţi, PUSL, 43 de candidaţi, UDMR, 43 de candidaţi, Alianţa Politică România Socialistă, 43 de candidaţi, Partidul Alternativa Dreaptă, 43 de candidaţi, Partidul România Mare, 43 de candidaţi, Partidul Noua Românie, 15 candidaţi, Partidul Patrioţilor, 30 de candidaţi, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, 28 candidaţi, Partidul Oamenilor Liberi, un candidat.

De asemenea, există şi şase candidaţi care participă la alegerile europarlamentare din postura de candidaţi independenţi: Paula Marinela Pîrvănescu, Vlad Gheorghe, Ilie Cătălin Mustăţea, Nicu Ştefănuţă, Petru Mîndru şi Dumitru Silvestru Şoşoacă.

Află mai multe
Alianța de extremă dreapta fondată de Viktor Orban, al treilea cel mai mare grup politic din PE. Este condusă de Jordan Bardella

Alianța de extremă dreapta fondată de Viktor Orban a ajuns al treilea cel mai mare grup din PE. Este condusă de Jordan Bardella

Alianța de extremă dreapta fondată de Viktor Orban a ajuns al treilea cel mai mare grup din PE. Este condusă de Jordan Bardella

Rezultate alegeri europarlamentare 2024 . Alianța de extremă dreapta inițiată de Viktor Orban, " Patrioți pentru Europa...

pe 08.07.2024 la 18:12
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus, respinşi de partidul german de extremă dreapta AfD din noul grup europarlamentar. Reacţia liderei S.O.S

Diana Șoșoacă și Luis Lazarus, respinşi de extremiştii germani din AfD din noul grup europarlamentar. Reacţia liderei S.O.S

Diana Șoșoacă și Luis Lazarus, respinşi de extremiştii germani din AfD din noul grup europarlamentar. Reacţia liderei S.O.S

Alegeri europarlamentare 2024 . Diana Șoșoacă și Luis Lazarus, europarlamentari din partea partidului S.O.S, nu au fost...

pe 28.06.2024 la 15:22
Giorgia Meloni s-a abţinut la votul pentru Ursula von der Leyen şi a votat împotriva lui Kaja Kallas şi Antonio Costa

Alegeri europarlamentare 2024. Premierul italian Giorgia Meloni s-a abţinut la votul prin care liderii UE, reuniţi în...

pe 28.06.2024 la 15:00
Liderii europeni au convenit realegerea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei - Surse

Liderii europeni au convenit realegerea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei - Surse

Liderii europeni au convenit realegerea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei - Surse

Alegeri europarlamentare 2024 . Liderii UE  au convenit să o numească pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat...

pe 25.06.2024 la 15:39
Partidul de extremă dreapta AfD din Germania vrea să creeze un nou grup în PE. Şoşoacă, potenţial partener

Alegeri europarlamentare 2024 . Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) vrea să creeze un nou grup...

pe 25.06.2024 la 11:10
Conservatorii naţionalişti devin al treilea grup politic în Parlamentul European, în locul liberalilor. Şase membri AUR s-au alăturat

Alegeri europarlamentare 2024 . Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) din Parlamentul European a depăşit Renew...

pe 20.06.2024 la 11:30
Rezultate finale alegeri europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL - 48,55%, AUR - 14,93%, ADU - 8,71%. Lista europarlamentarilor români

Alegeri europarlamentare 2024.   Alianţa PSD-PNL a obţinut 48,55% la alegerile europaramentare care au avut loc în 9...

pe 18.06.2024 la 21:11
Diana Șoșoacă

Video Șoșoacă a încercat să forțeze cordonul de jandarmi și apoi s-a plâns că e bruscată: "Uitați, fraților, cum se fură voturile! Asta ajunge la OSCE!"

Șoșoacă a încercat să forțeze cordonul de jandarmi și apoi s-a plâns că e bruscată: "Uitați, fraților, cum se fură voturile! Asta ajunge la OSCE!"

Președinta partidului S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a acuzat stări de rău după o confruntare cu jandarmii, în...

pe 12.06.2024 la 16:35
Alegeri europarlamentare 2024. Rezultate parţiale: PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93%. Şoşoacă ajunge la Bruxelles cu ajutorul diasporei

Alegeri europarlamentare 2024. Rezultate parţiale: PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93%. Câţi din diaspora au votat-o pe Şoşoacă

Alegeri europarlamentare 2024. Rezultate parţiale: PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93%. Câţi din diaspora au votat-o pe Şoşoacă

Alegeri europarlamentare 2024 . Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu...

pe 12.06.2024 la 16:10
Șoșoacă și Lazarus au concurență serioasă. Lista personajelor exotice de la Bruxelles

Video Șoșoacă și Lazarus au concurență serioasă. Lista personajelor exotice de la Bruxelles

Șoșoacă și Lazarus au concurență serioasă. Lista personajelor exotice de la Bruxelles

Nu doar România trimite personaje exotice la Bruxelles . Diana Şoşoacă şi Luis Lazarus, devenit celebru ca...

pe 11.06.2024 la 21:51
Partidele care au obţinut zero voturi la alegerile europarlamentare. Nici măcar preşedinţii lor nu s-au votat pe ei înşişi

Video Partidele care au obţinut zero voturi la alegerile europarlamentare. Nici măcar preşedinţii lor nu s-au votat pe ei înşişi

Partidele care au obţinut zero voturi la alegerile europarlamentare. Nici măcar preşedinţii lor nu s-au votat pe ei înşişi

Date noi despre alegeri. Informaţii preliminare confirmă avansul PSD la mandatele de primari. Zece candidaţi nu au obținut,...

pe 11.06.2024 la 20:03
Verzii europeni salută performanţa lui Nicu Ştefănuţă, singurul independent român care a câştigat un nou mandat în PE

Verzii europeni l-au felicitat pe Nicolae Ştefănuţă pentru alegerea acestuia ca membru independent al Parlamentului European,...

pe 11.06.2024 la 11:59
Cine este Nicu Ştefănuţă, independentul care a câştigat un nou mandat în Parlamentul European

Cine este Nicu Ştefănuţă, independentul care a câştigat un nou mandat în Parlamentul European

Cine este Nicu Ştefănuţă, independentul care a câştigat un nou mandat în Parlamentul European

Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă, care a câştigat un nou mandat în PE potrivit rezultatelor provizorii...

pe 11.06.2024 la 10:45
Cei mai exotici debutanți în Parlamentul European

Cei mai excentrici debutanți în Parlamentul European. Un influencer, un pilot de curse și un fost parașutist, printre noii aleși

Cei mai excentrici debutanți în Parlamentul European. Un influencer, un pilot de curse și un fost parașutist, printre noii aleși

Alegeri europarlamentare 2024. În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte   în...

pe 11.06.2024 la 08:06
Rezultate exit poll alegeri europarlamentare 2024: Cât au obţinut PSD-PNL, Dreapta Unită şi AUR

Update Alegeri europarlamentare 2024 LIVE TEXT. Rezultate parţiale: PSD-PNL - 48,65%, AUR 14,95%. Cine ar putea fi europarlamentarii români

Alegeri europarlamentare 2024 LIVE TEXT. Rezultate parţiale: PSD-PNL - 48,65%, AUR 14,95%. Cine ar putea fi europarlamentarii români

Primele rezultate parţiale ale alegerilor europarlamentare 2024. Conform rezultatelor provizorii ale BEC, Alianța PSD - PNL...

pe 10.06.2024 la 22:00
Atuul pe care l-ar putea avea România pentru negocierea viitoarelor funcţii la nivel european după alegeri

Video Atuul pe care l-ar putea avea România pentru negocierea viitoarelor funcţii la nivel european după alegeri

Atuul pe care l-ar putea avea România pentru negocierea viitoarelor funcţii la nivel european după alegeri

Europa, la extremă dreapta după alegerile europene . În ţările din vest, înclusiv în cele mai mari puteri...

pe 10.06.2024 la 21:35
Dacian Cioloș REPER

Primul mesaj al lui Cioloș, după dezastrul de la alegeri: "Un eșec pentru noi, un duș rece pe care îl primesc"

Primul mesaj al lui Cioloș, după dezastrul de la alegeri: "Un eșec pentru noi, un duș rece pe care îl primesc"

Scorul naţional la alegerile de duminică este un eşec pentru partidul REPER , dar şi pentru toată mişcarea de modernizare...

pe 10.06.2024 la 21:29
WSJ: Rezultatele alegerilor europarlamentare arată că europenii doresc o UE care să le servească mai bine interesele

WSJ: Şoc pentru sistemul european după alegeri. Europenii doresc o UE care să le servească mai bine interesele

WSJ: Şoc pentru sistemul european după alegeri. Europenii doresc o UE care să le servească mai bine interesele

Boardul editorial de la cotidianul american de afaceri The Wall Street Journal scrie că rezultatele alegerilor pentru...

pe 10.06.2024 la 18:20
Parlamentul European

Proiecţie a Parlamentului European: S&D și PPE obțin câte 11 mandate în România, Renew 2, iar Verzii 1

Proiecţie a Parlamentului European: S&D și PPE obțin câte 11 mandate în România, Renew 2, iar Verzii 1

Grupurile Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor şi cel al Partidului Popular European vor obţine câte 11...

pe 10.06.2024 la 17:45
George Simion: "AUR va avea șase mandate de europarlamentari. Atacăm cu tărie alegerile prezidențiale"

AUR va avea șase mandate de europarlamentari, anunță liderul formațiunii, George Simion. El spune că partidul se mobilizează...

pe 10.06.2024 la 17:07
Ruşii jubilează de victoria extremiştilor în Europa. Cum fac mişto de Macron după înfrângerea dezastruoasă de la alegerile europarlamentare

Ruşii jubilează la victoria extremiştilor în Europa. Cum fac mişto de Macron după înfrângerea dezastruoasă de la alegerile europarlamentare

Ruşii jubilează la victoria extremiştilor în Europa. Cum fac mişto de Macron după înfrângerea dezastruoasă de la alegerile europarlamentare

Alegeri europarlamentare 2024.  "Macron și Scholz se agață de putere cu ultimele forțe rămase", a...

pe 10.06.2024 la 16:46
Rezultate alegeri europarlamentare în Europa LIVE TEXT. În ciuda creșterii puternice a extremei drepte, PPE al lui von der Leyen obține cele mai multe locuri

Rezultate alegeri europarlamentare 2024 LIVE TEXT. PPE al lui von der Leyen, cele mai multe locuri în ciuda creșterii puternice a extremei drepte

Rezultate alegeri europarlamentare 2024 LIVE TEXT. PPE al lui von der Leyen, cele mai multe locuri în ciuda creșterii puternice a extremei drepte

Rezultate alegeri europarlamentare în Europa. PPE a obţinut un scor chiar mai bun decât până acum....

pe 10.06.2024 la 16:20
Un youtuber candidează independent pentru Parlamentul European. Nu are agendă politică, dar a obţinut 19% dintre voturi în Cipru

Foto Un youtuber candidează independent pentru Parlamentul European. Nu are agendă politică, dar a obţinut 19% dintre voturi în Cipru

Un youtuber candidează independent pentru Parlamentul European. Nu are agendă politică, dar a obţinut 19% dintre voturi în Cipru

Un youtuber în vârstă de 24 de ani din Cipru, fără partid și agendă, ar putea obține un loc în Parlamentul...

pe 10.06.2024 la 12:11
Cum se împart mandatele României pentru Parlamentul European. PSD-PNL trimite cei mai mulți europarlamentari

Cum se împart mandatele României pentru Parlamentul European. Alianța PSD-PNL trimite cei mai mulți europarlamentari

Cum se împart mandatele României pentru Parlamentul European. Alianța PSD-PNL trimite cei mai mulți europarlamentari

Alegeri europarlamentare 2024. România trimite în Parlamentul European 33 de europarlamentari. Cel mai mare scor...

pe 10.06.2024 la 11:33
Mesajul în lacrimi al Alexiei, după ce a votat prima dată, în Belgia. Cum vede viitorul Europei: "Să ne simţim cu toţii acasă oriunde"

Video Mesajul în lacrimi al Alexiei, după ce a votat prima dată, în Belgia. Cum vede viitorul Europei: "Să ne simţim cu toţii acasă oriunde"

Mesajul în lacrimi al Alexiei, după ce a votat prima dată, în Belgia. Cum vede viitorul Europei: "Să ne simţim cu toţii acasă oriunde"

A fost o zi memorabilă pentru mii de tineri români , stabiliţi cu familiile în statele Uniunii Europene. Pentru...

pe 10.06.2024 la 08:09
Cum a votat diaspora. Românii din străinătate nu s-au înghesuit la vot, la alegerile europarlamentare

Video Cum a votat diaspora. Românii din străinătate nu s-au înghesuit la vot, la alegerile europarlamentare

Cum a votat diaspora. Românii din străinătate nu s-au înghesuit la vot, la alegerile europarlamentare

Am văzut o prezenţă la vot destul de mare la nivel naţional. Să vedem, însă, ce au făcut şi românii stabiliţi...

pe 10.06.2024 la 07:25
Alegeri europarlamentare 2024. Extremiştii de dreapta au câştigat teren: cum s-a votat în Franţa, Germania şi Olanda

Video Alegeri europarlamentare 2024. Extremiştii de dreapta au câştigat teren: cum s-a votat în Franţa, Germania şi Olanda

Alegeri europarlamentare 2024. Extremiştii de dreapta au câştigat teren: cum s-a votat în Franţa, Germania şi Olanda

Alegeri europarlamentare 2024 . Veşti surprinzătoare în ceea ce priveşte componenţa noului Parlament European, în...

pe 10.06.2024 la 07:20
președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen declară victoria PPE la alegerile pentru Parlamentul European: "Suntem ancora stabilităţii"

Ursula von der Leyen declară victoria PPE la alegerile pentru Parlamentul European: "Suntem ancora stabilităţii"

Popular European (PPE) a câştigat alegerile europene , este cel mai puternic partid şi ancora stabilităţii, iar...

pe 09.06.2024 la 23:54
Kelemen Hunor, reacţie după alegerile europarlamentare: e convins că UDMR trece pragul. "A fost cea mai dificilă campanie electorală"

Rezultate exit-poll alegeri europarlamentare 2024 . Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică seară, că...

pe 09.06.2024 la 22:47
Alegeri europarlamentare 2024.Partidul Adunarea Națională, de extremă dreapta, a câştigat alegerile în Franţa

Alegeri europarlamentare 2024. Partidul Adunarea Națională, de extremă dreapta, a câştigat alegerile în Franţa

Alegeri europarlamentare 2024. Partidul Adunarea Națională, de extremă dreapta, a câştigat alegerile în Franţa

Alegeri europarlamentare 2024 . Partidul Adunarea Națională a câştigat alegerile în Franţa, potrivit rezultatelor...

pe 09.06.2024 la 21:24
Alegeri europarlamentare 2024 LIVE TEXT. Prezența la vot

Update Alegeri europarlamentare 2024. Prezența la vot la ora 22:00 este de peste 52%. Urnele s-au închis

Alegeri europarlamentare 2024. Prezența la vot la ora 22:00 este de peste 52%. Urnele s-au închis

S-au închis urnele pentru alegerile europarlamentare 2024. Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul...

pe 09.06.2024 la 21:01
Premieră în Germania. Tinerii de 16 ani votează pentru viitorul UE: "Sunt un fan al Europei, dar trebuie să vedem ce face exact pentru oameni"

Video Premieră în Germania. Tinerii de 16 ani votează pentru viitorul UE: "Sunt un fan al Europei, dar trebuie să vedem ce face exact pentru oameni"

Premieră în Germania. Tinerii de 16 ani votează pentru viitorul UE: "Sunt un fan al Europei, dar trebuie să vedem ce face exact pentru oameni"

Peste 300 de milioane de europeni sunt aşteptaţi azi la urne pentru a decide viitorul Uniunii Europene . În total vor fi...

pe 09.06.2024 la 20:15
Reacţia unor tineri români din Italia după primul vot din viaţa lor: “E un sentiment de putere“

Video Reacţia unor tineri români din Italia după primul vot din viaţa lor: “E un sentiment de putere“

Reacţia unor tineri români din Italia după primul vot din viaţa lor: “E un sentiment de putere“

Avem aproape 6 milioane de români în Diaspora , una dintre cele mai mari comunităţi de expaţi la nivel european....

pe 09.06.2024 la 20:10
Alegeri europarlamentare 2024. Extremiştii, victorii în Germania şi Austria. Coaliţia lui Olaf Scholz, pedepsită

Rezultate europarlamentare 2024. Extremiştii, victorii importante în Franţa, Austria şi Germania

Rezultate europarlamentare 2024. Extremiştii, victorii importante în Franţa, Austria şi Germania

Alegeri europarlamentare 2024 . Extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen a obţinut în Franţa la alegerile pentru...

pe 09.06.2024 la 19:42
Austria: Partidul de extremă dreaptă FPO se află în frunte la europarlamentare 2024

Alegeri europarlamentare 2024: Partidul de extremă dreaptă FPO se află în frunte în Austria

Alegeri europarlamentare 2024: Partidul de extremă dreaptă FPO se află în frunte în Austria

Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreapta, este cel mai probabil câştigătorul alegerilor euro parlamentare  de...

pe 09.06.2024 la 18:55
Alegeri europarlametare 2024. Prezenţă mai slabă la vot în diaspora, cu peste 60% mai puțini decât în 2019

Alegeri europarlamentare 2024. Prezenţă mai slabă la vot în diaspora, cu peste 60% mai puțini decât în 2019

Alegeri europarlamentare 2024. Prezenţă mai slabă la vot în diaspora, cu peste 60% mai puțini decât în 2019

Prezenţă mai slabă la vot în diaspora la alegerile europarlamentare 2024 , faţă de acum 5 ani.  Până la...

pe 09.06.2024 la 18:25
Votarea s-a încheiat în prima secţie deschisă în diaspora pentru români. Secţiile de votare care urmează să se deschidă

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat duminică, la 13:00, ora...

pe 09.06.2024 la 18:25
Alegeri europarlamentare 2024. Ce prezenţă la vot este în UE şi când apar primele rezultate la nivel european

Alegeri europarlamentare 2024. Primele rezultate şi prezenţa la vot în UE. Surpriză în Ungaria

Alegeri europarlamentare 2024. Primele rezultate şi prezenţa la vot în UE. Surpriză în Ungaria

Alegeri europarlamentare 2024 . În mai multe ţări prezenţa la vot este în uşoară creştere faţă de...

pe 09.06.2024 la 18:11
Cu gândul la România și la mai bine, românii din Diaspora s-au prezentat, conștiincioși, la urne: "Aș dori să se întâmple o minune"

Video Cu gândul la România și la mai bine, românii din Diaspora s-au prezentat, conștiincioși, la urne: "Aș dori să se întâmple o minune"

Cu gândul la România și la mai bine, românii din Diaspora s-au prezentat, conștiincioși, la urne: "Aș dori să se întâmple o minune"

Au votat şi românii din Australia şi Noua Zeelandă. Aceştia au luat startul mai devreme: diferenţa de fus orar a...

pe 09.06.2024 la 14:51
Vot în şlapi la malul mării: 30.000 de turişti se află în vacanţă pe litoral. Secţiile de votare unde pot merge

Video Vot în şlapi la malul mării: 30.000 de turişti se află în vacanţă pe litoral. Secţiile de votare unde pot merge

Vot în şlapi la malul mării: 30.000 de turişti se află în vacanţă pe litoral. Secţiile de votare unde pot merge

Avem un sfârşit de săptămână fierbinte , şi la figurat şi la propriu. Este cel mai călduros weekend de...

pe 09.06.2024 la 13:43
Candidat la alegerile europarlamentare, Dan Barna a votat la o grădiniţă din Sibiu

Dan Barna, candidat la alegerile europarlamentare: "Am votat pentru o Românie care merge spre Europa"

Dan Barna, candidat la alegerile europarlamentare: "Am votat pentru o Românie care merge spre Europa"

Dan Barna, vicepreşedinte al Uniunii Salvaţi România şi candidat pentru un mandat de europarlamentar, şi-a exercitat...

pe 09.06.2024 la 11:59
Corespondenţă Observator din Roma. Cum va face partidul Giorgiei Meloni jocurile după acest scrutin european

Video Corespondenţă Observator din Roma. Cum va face partidul Giorgiei Meloni jocurile după acest scrutin european

Corespondenţă Observator din Roma. Cum va face partidul Giorgiei Meloni jocurile după acest scrutin european

Românii din diaspora sunt pregătiţi de vot! Potrivit statisticilor, la Roma există cea mai mare comunitate de...

pe 09.06.2024 la 09:08
Corespondență Observator de la Bruxelles: Ziua care poate schimba fața Uniunii Europene pentru următorii 5 ani

Video Corespondență Observator de la Bruxelles: Ziua care poate schimba fața Uniunii Europene pentru următorii 5 ani

Corespondență Observator de la Bruxelles: Ziua care poate schimba fața Uniunii Europene pentru următorii 5 ani

Diaspora votează. Aseară, la ora 22, s-au deschis primele secții de vot și milioane de români de peste hotare pot schimba...

pe 09.06.2024 la 08:55
Miza strategică a alegerilor europarlamentare din 2024. Dan Luca, expert în afaceri europene: "Cred că va fi fantastic pentru România"

Video Miza strategică a alegerilor europarlamentare din 2024. Dan Luca, expert în afaceri europene: "Cred că va fi fantastic pentru România"

Miza strategică a alegerilor europarlamentare din 2024. Dan Luca, expert în afaceri europene: "Cred că va fi fantastic pentru România"

Dan Luca, expert în afaceri europene, a vorbit în exclusivitate pentru Observator despre cel mai important scrutin...

pe 09.06.2024 la 07:51
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de vot din străinătate

Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate

Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate

Alegeri europarlamentare 2024.   Cetăţenii români cu drept de vot care domiciliază, au reşedinţa sau se află...

pe 09.06.2024 la 07:39
Alegeri importante pentru viitorul Europei. Când începe votarea în străinătate

Video Alegeri importante pentru viitorul Europei. Când începe votarea în străinătate

Alegeri importante pentru viitorul Europei. Când începe votarea în străinătate

Europa votează. Și poate că este cel mai important scrutin de până acum. De ce? Pentru că aceste alegeri ar putea...

pe 08.06.2024 la 20:25
Europenii aleg pe cine trimit în Parlamentul European. Care e atmosfera în Slovacia, ţară încă afectată de tentativa de asasinat a premierului Fico

Video Europenii aleg pe cine trimit în Parlamentul European. Care e atmosfera în Slovacia, ţară încă afectată de tentativa de asasinat a premierului Fico

Europenii aleg pe cine trimit în Parlamentul European. Care e atmosfera în Slovacia, ţară încă afectată de tentativa de asasinat a premierului Fico

Europenii aleg pe cine vor trimite să-i reprezinte în Parlamentul European. Cetăţenii din 5 ţări vor decide cum va...

pe 08.06.2024 la 14:10
Alegeri europarlamentare în Olanda. Surpriză după exit-poll: naţionaliştii i-au depăşit pe extremişti şi se clasează în fruntea voturilor

Video Alegeri europarlamentare în Olanda. Surpriză după exit-poll: naţionaliştii i-au depăşit pe extremişti şi se clasează în fruntea voturilor

Alegeri europarlamentare în Olanda. Surpriză după exit-poll: naţionaliştii i-au depăşit pe extremişti şi se clasează în fruntea voturilor

Deşi la noi se deschid urnele abia mâine dimineaţă, mulţi europeni au pus deja ştampila la alegerile...

pe 08.06.2024 la 14:03
POLITICO: "În România contează totul, mai puţin UE. Încep să se vadă fisuri în coaliţie", scrie publicaţia înainte de alegerile europarlamentare

În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte...

pe 08.06.2024 la 09:34
Alegeri europarlamentare 2024. Primele ţări în care s-a votat şi primul exit poll care dă fiori Europei

Video Alegeri europarlamentare 2024. Primele ţări în care s-a votat şi primul exit poll care dă fiori Europei

Alegeri europarlamentare 2024. Primele ţări în care s-a votat şi primul exit poll care dă fiori Europei

Alegeri europarlamentare 2024. Toată Europa Alege ce Urmează. În Olanda avem deja primele exit-polluri. Este important...

pe 07.06.2024 la 20:00
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri