Antena LIVE

Curs valutar

Video

Bogdan Peşchir, o noapte în arest după ce a fost reţinut în dosarul finanțării campaniei lui Călin Georgescu: "Este o acuzaţie cel puţin ciudată"

Omul de afaceri Bogdan Peşchir, cel care a finanţat cu peste un milion de euro candidatura lui Călin Georgescu, a fost reţinut pentru 24 de ore. BogPR - aşa cum este cunoscut în online - un personaj misterios, ascuns mereu sub cagulă şi ochelari de soare, a fost adus la audieri în Capitală şi lăsat fără mască. Totul după ce anchetatorii le-au dat block influencerilor din anturajul lui Călin Georgescu. Procurorii au periat casele celor care, spun ei, ar fi avut un rol cheie în promovarea candidatului Georgescu şi îi acuză de coruperea electoratului. Unul dintre influenceri, autointitulat "Regele Tiktokului", a ieşit din casă, în faţa jurnaliştilor, cu o armă în mână şi a mitraliat ameninţări.

De la 21.03.2025, 08:57
WhatsApp
Vezi și:

După mai bine de patru ore în care a dat explicaţii în faţa anchetatorilor, Bogdan Peşchir a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de corupere a alegătorilor. 

Bogdan Peşchir, o noapte în arest. Avocaţii omului de afaceri neagă orice acuzaţie

Scos de la audieri de la IGPR într-o maşină cu geamuri fumurii, Bogdan Peşchir a fost dus direct în Arestul Central, acolo unde şi-a petrecut întreaga noapte.

"Este o acuzaţie cel puţin ciudată, din punctul meu de vedere, ca să nu spun mai mult decât atât. În condiţiile în care se reţine că ar fi săvârşit fapta aceasta începând cu 28 martie 2024, când listele pentru candidaturi sau cel puţin la prezidenţiale s-au depus în septembrie 2024", a declarat Constantin-Ioan Gliga, avocat.

Avocaţii lui BogPR neagă orice acuzaţie care îi este adusă acestuia. "Bogdan a plătit pe TikTok, conturilor de pe TikTok, acei bani de care a spus, sunt lucruri văzute, vizibile. Nu este infracţiune să plăteşti, să donezi pentru conturi de TikTok. Te duci şi îl iei pe Bogdan de la Braşov, când el două luni de zile, de la un simplu telefon, s-a prezentat întotdeaun​", spune Cristian Sîrbu, avocat.

Surse Observator spun însă că anchetatorii au găsit probe care îl învinovăţesc pe Bogdan Peşchir.

"La prima percheziţie, acum aproape trei luni de zile, s-au luat 68 de computere, stick-uri, laptop-uri, telefoane, tot. Acum vii şi cauţi într-o nouă percheziţie bunuri care sunt acum noi, cumpărate după aşa-zisa infracţiune", explică avocatul Cristian Sîrbu.

Anchetatorii însă l-au demascat ieri pe BogPR, misteriosul om de afaceri care i-a finanţat campania lui Călin Gorgescu cu peste un milion de euro, potrivit documentelor declasificate de CSAT.

- Dă jos cagula, te rog! Cu totul, nu aşa! Vrem să te legitimăm, să fim sigur că eşti tu! 

- Eu sunt, m-au flancat băieţii. 

- Dă jos şi şapca, dă jos şi ochelarii. Lasă şi gulerul jos! În regulă! 

Până ieri, la fiecare apariţie, se ascundea sub o cagulă şi ochelari mari de soare, negri. 

- De unde aţi avut bani, domnule Peşchir?

Poliţiştii au intrat peste el în locuinţa din Braşov la prima oră, şi mai apoi a fost adus la discuţii în Bucureşti. Percheziţiile de ieri sunt rezultatul ultimelor luni de scotocit şi verificat prin telefoanele şi toate dispozitivele electronice ridicate în decembrie anul trecut din casa omului de afaceri Bogdan Peşchir, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. Informaţiile găsite au pus pe masa anchetatorilor tabloul complet al reţelei finanţate de Peşchir.

Influencerul Alin Borcan, dezbrăcat şi cu arma în mână

Şi nu a fost singurul vizat de ancheta amplă.

- Ce vrei să faci cu puşca?

- Am venit să-i omor pe ăştia care mai devreme au plecat. Domnule Georgescu, să ştiţi că luptăm până la capăt.

Dezbrăcat şi cu o armă în mână, cel supranumit regele tiktokului, Alin Borcan, mitraliază cu ameninţări, în faţa jurnaliştilor. 

- Să nu mai veniţi pe aici că vă confund cu ăştia şi trag în dumneavoatră.

În vizorul lui sunt mascaţii care i-au bătut la uşă la prima oră şi tocmai plecaseră din casa influencerului. I-au scotocit prin locuinţă şi spun că a jucat un rol esenţial în promovarea fostului candidat la prezidenţiale, Călin Georgescu. Îl acuză şi pe el de coruperea electoratului. 

- Nu am influenţat, doar am spus urmăritorilor că vreau să îl votez pe Călin Georgescu. Îmi este foarte drag de el, îmi place cum gândeşte. 

După ieşirea şocantă, influencerul Borcan a primit din nou vizita poliţiştilor. A rămas fără telefon, fără arma de tip airsoft. În plus, a încasat şi o amendă de 5.000 de lei, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. "Regele Tiktokului" e un client vechi de-al poliţiştilor. La începutul anului, în timpul unei provocări pe TikTok, s-a apucat să agreseze femei pe stradă. Iar în 2023, după un scandal, influencerul a fost săltat de agenţi în timpul unui live. 

Descinderi şi la Virgil Zidaru, zis şi Makavelli

Percheziţii au fost şi la Virgil Zidaru, cunoscut ca Makavelli în online. Influencerul, consilier al Dianei Şoşoacă, n-a fost acasă să le deschidă. 

- Din nou o vizită a domnilor procurori. 00.15 Au luat tot, absolut tot. 00.27 Dictatura continuă, fraţilor. 

Din locuinţa lui Makaveli din Capitală, anchetatorii au ridicat mai multe dispozitive electronice şi o armă airsoft. În campania pentru prezidenţiale, a fost unul dintre cei mai vocali susţinători pe TikTok ai lui Călin Georgescu.

Când s-a aflat despre maşinăria din spatele influenţării alegerilor, s-a dezis de candidat. 

Mascaţii au ajuns şi la un om de afaceri arab din Timiş. Din casa lui, anchetatorii au ridicat două pistoale letale. Această anchetă face parte dintr-un dosar amplu ce privește campania electorală din 2024, în care este cercetat inclusiv fostul candidat Călin Georgescu.

Dalia Ionescu

De ce am ales să lucrez în presă? Simplu. Sunt curioasă, îmi place să pun întrebări şi vreau să aflu adevărul. Îmi place să cunosc oameni noi, să vorbesc cu ei şi să le ascult povestea. ...

influenceri bogdan peschir perchezitii calin georgescu campanie finantare
Întrebarea zilei
Credeți că SUA vor suspenda sau chiar anula eliminarea vizelor pentru români?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025