Antena LIVE
Video

Bustul lui Ştefan cel Mare a fost furat din magazia primăriei, fostă unitate militară: "Domnu' nu mai este!". Statuia a zăcut uitată aproape două decenii

Cultura e la mare căutare în Galaţi. Dar nu oricum. Un bust al lui Ştefan cel Mare, de o tonă şi jumătate, care trebuia amplasat în Tecuci, e de negăsit. Statuia zăcea de aproape două decenii într-o magazie a primăriei şi când autorităţile şi-au amintit de ea şi s-au hotărât să o scoată de la naftalină, au constatat cu stupoare că nu mai este.

De la 31.01.2022, 20:06

Turnat în bronz în 2004, bustul a fost uitat într-o magazie timp de 18 ani. Trebuia amplasat pe un postament de cinci metri înălţime şi urma să fie un punct de reper pentru Tecuci. Doar că nici postamentul n-a fost construit, nici alt loc pentru bust nu s-a găsit. O tentativă de a scoate statuia de la naftalină a mai fost în anul centenarului. Fără succes însă. Aşa că au mai trecut patru ani până când cineva şi-a adus aminte de ea.

"Am atras atenţia că avem acest bust şi ar fi foarte indicat să-l montăm cât mai curând.

Domnul primar a solicitat personalului din primărie să vadă care este situaţia bustului, aceştia s-au dus şi au spus: domnu', nu mai este", a declarat Eugen Pelin, consilier local. A dispărut chiar din magazia primăriei, o fostă unitate militară, de sub nasul paznicilor.

Nimeni nu ştie cine a luat statuia

Pe acelaşi subiect

Nimeni nu ştie în momentul de faţă cine, cum şi când a luat de aici bustul care cântărea aproximativ o tonă şi jumătate. "A venit a zis că o să-l recondiţioneze, să vină, să-l ducă undeva în centru. Că sunt de la casa de cultură", a declarat paznicul. Primăria însă, care are în subordine Casa de Cultură, spune că nu s-a dat nicio dispoziţie pentru recondiţionare. "Eu îmi aduc perfect aminte că ce era atunci e şi acum, adică statuia nu era, că mi-ar fi sărit în ochi. În toamna lui noiembrie 2020", a declarat Mircea Lupaşcu, consilier primar.

Nimeni nu s-a sesizat atunci, căci nimeni nu ştia că bustul ar fi trebuit să fie acolo. Abia azi, primăria a depus plângere la poliţie. Prejudiciul e uriaş: 90 de mii de lei a costat bustul sculptat de tecuceanul Dan Mateescu în 2004. Bani de la bugetul local. "Organele de cercetare sper să-şi facă datoria şi să găsim cât mai repede şi vinovaţii şi bustul pentru că e o ruşine", a declarat Eugen Pelin, consilier local. Bustul e valoros şi pe piaţa de fier vechi. Bronzul, un aliaj din cupru şi staniu, se vinde cu 21 de lei kilogramul, iar statuia de o tonă şi jumătate poate aduce un profit de peste şase mii de euro. 

Ți-a plăcut acest articol?

bust stefan cel mare statuie tecuci galati furt bronz
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024