Campania "Ajut eu": Infertilitatea, o boală greu de învins

Se apropie poate cea mai frumoasă sărbătoare din an. Momentul acela când toată lumea aşteaptă să descopere sub brad darul visat de la Moş Crăciun. Pentru doi tineri din Suceava există un dar mai presus decât orice. Un copil. Să devină părinţi e dorinţa lor cea mai mare.

• "N-am mai putut să salvez nimic. Totul a rămas acolo. O viaţă am muncit". Flăcări violente lângă Mănăstirea Voroneţ. Două familii şi-au pierdut agoniseala într-o clipă

Se apropie poate cea mai frumoasă sărbătoare din an. Momentul acela când toată lumea aşteaptă să descopere sub brad darul visat de la Moş Crăciun. Pentru doi tineri din Suceava există un dar mai presus decât orice. Un copil. Să devină părinţi e dorinţa lor cea mai mare. De fapt, să găsească medicul potrivit care să le spună AJUT EU şi să le împlinească acest vis. 

"Aici, când am intrat în biserică, naşa mea mi-a zis să ating pragul de sus, de la biserică. Cu câte degete ating pragul, atâţia copii o să am şi am atins cu toată mâna, că era uşa mică. Naşa a atins cu trei degete şi 3 fete a avut. 3 copii are, asta înseamnă că o să ai şi tu 5". 

Au trecut trei ani de atunci. Iar în casa Lucianei şi a lui Ciprian încă nu aleargă niciun prichindel. Nu face nimeni gălăgie sau deranj. E o linişte apăsătoare în timpul zilei, iar seara, uneori, se aude, şoptit, o rugăciune. 

Luciana Bobeică: Când merg la culcare, tot timpul spun ca Doamne Doamne să ne facă casa fericită, cu un bebe sănătos 

Şi într-o zi, ruga i-a fost ascultată. 

Luciana Bobeică: Într-un final, acum trei ani, am rămas însărcinată, dar pe ecograf nu se vedea nimic, deci era o problemă. Iar la şapte săptămâni s-a provocat un avort spontan. Atunci, la  avort, s-a văzut pe ecograf că aveam nişte chisturi foarte mari şi de atunci niciun medic din câţi am mers nu mi-a dat niciun răspuns 

De atunci, e ca şi cum ar merge printr-o pădure, legată la ochi, fără ca nimeni să îi spună dacă e pe drumul bun sau nu. Zeci de analize, investigatii dureroase şi costisitoare, speranţe amestecate cu veşti proaste, verdicte rostite sec, cu voce tare, care le-au năruit toate speranţele, medici care le vorbeau, în cuvinte complicate, despre cât de gravă e situaţia şi cât de mici sunt şansele lor de a avea, vreodată, propriul copil.  

Luciana Bobeică: Nu am crezut ce ne-au spus medicii, că suntem infertili. Avem toate actele cum ne-au dat documentaţia să ne înscriem, ce analize să facem. Ni s-au spus costurile unei fertilizări. Nu am crezut că suntem infertili, din moment ce eu am rămas o dată. Nu cred că suntem infertili 

Ciprian Bobeică: Medicii uneori ne-au descurajat. Stai şi te gândeşti că e părerea unui medic. Poate nu e cel mai specialist, dar e unul dintre ei şi normal când îţi spune verde în faţă, ai venit, ţi-am dat vestea cea proastă şi ai plecat de acolo poate mai dezamăgit decât te-ai dus, de cele mai multe ori. Nu mi-am pierdut încă speranţa, dar te roade aşa, te macină părerile unor medici. De aia sunt medici, specialişti. Te duci la ei că mai ştii ceva. Am zis la un moment dat că nu mai are niciun rost, că merg la analize şi sunt aceleaşi păreri peste tot şi ce rost mai are să le repetăm 

Până acum, niciun medic nu a reuşit să le spună foarte clar dacă ei ar putea sau nu să devină părinţi. E, cumva, ceea ce îi macină cel mai tare. Ideea că ar putea suferi de o boală pe care nimeni nu e în stare să le-o descopere. Măcar să ştie dacă mai are sens să lupte sau nu pentru acest vis. 

Luciana Bobeică: Poate nici nu am făcut noi tratamente foarte scumpe sau poate nici medicii nu ne-au dat. Ne străduim, încercăm. Bănuiesc că şi părerile ne-au pus aşa o piedică uneori şi ne-au dat aşa 2-3 paşi înapoi din avântul nostru şi din dorinţa noastră de a avea un copil 

Doar atunci, cred Luciana şi Ciprian, ei îşi vor găsi rostul pe pământ şi raţiunea de a trăi. 

Ciprian Bobeică: Asta înseamnă împlinirea unei familii. Să ai copii la un moment dat. Şi verişorii şi fraţii, toti au copii. Noi ne-am împotmolit undeva, nu ştiu

Luciana Bobeică: I-am spus într-o zi lui Ciprian, să ştii că eu o să scriu la emisiune. Ce să scriu? Ce ne lipseşte nouă acum. Am o dorinţă foarte mare. Dorinţa era să ajungem la un medic specialist în Bucureşti şi să ne dea şi nouă un răspuns - dacă suntem sau nu infertili 

Până vor găsi răspunsul la această întrebare, îşi mai alină dorul şi îşi exersează talentul de părinte alături de copiii altora. Au mulţi nepoţi şi mulţi fini, pe care îi consideră, măcar puţin, şi ai lor. 

Luciana nu a încetat să spere că undeva, într-o stea, e copilul care o va alege pe ea drept mamă. A învăţat în aceşti ani că nu e bine să renunţi la visuri, pentru că ele te pot lua prin surprindere, când nu te aştepţi mai putin. 

Luciana Bobeică: Cred în minuni. O minune este şi nepoţica mea. Sora mea s-a chinuit şapte ani să facă un copil şi la o simplă analiză a aflat că are nu ştiu ce glandă. A început tratamentul de glandă şi, într-o săptămână, a rămas însărcinată şi ea chiar e minunea noastră. E leită eu. Şi cu stânga şi blondă, că eu eram blondă şi creaţă. Scrie cu stânga. E cea mai sprintenă, cea mai ageră, e minune, chiar e minune

Luciana crede în minuni. Cele care vin de dincolo de nori şi cele pe care le pot face oamenii, aici, pe pământ.