Când se aprind luminiţele în Bucureşti în 2022
Primăria Capitalei a anunțat data la care se vor aprinde luminițele de Crăciun în București. Oraşul începe să îmbrace haine festive - angajaţii primăriilor de sector au început montarea ornamentelor -, iar în curând mii de ghirlande luminoase vor împodobi cele mai importante bulevarde, în ciuda crizei energetice.
De Larisa Andreescu la 19.11.2022, 13:39Mai multe târguri de Crăciun au fost deja deschise în mai multe oraşe din ţară, iar Primăria Capitalei promite că şi bucureştenii vor avea cu ce să se mândrească. Aproximativ 3.000 de instalaţii luminoase vor aduce Bucureştiul în atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Totuşi, primarul Nicuşor Dan a anunţat că nu au mai fost achiziţionate sau închiriate alte echipamente, după ce în 2020 au fost alocate 10 milioane de lei în acest scop.
"Luminiţele vor fi aprinse în seara zilei de 1 decembrie, odată cu iluminatul public. Aproape 3.000 de instalaţii luminoase, care utilizează tehnologia LED pentru un consum eficient, vor împodobi zone precum bd. Magheru, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii şi Piaţa Presei Libere. Instalaţiile luminoase sunt aceleaşi din anii trecuţi, nu au mai fost cumpărate sau închiriate alte echipamente", transmite Primăria Capitalei.
Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei se deschide pe 20 noiembrie
Târgul de Crăciun din Capitală va fi deschis din 20 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, printre atracţiile ediţiei din acest an fiind concertele live, Căsuţa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul şi roata panoramică. Târgul de Crăciun Bucureşti 2022 va fi deschis zilnic între 20 noiembrie şi 26 decembrie, iar accesul vizitatorilor este gratuit.
Târgul de Crăciun al Municipiului Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, alături de CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.
Activităţi la Târgul de Crăciun Bucureşti 2022
Târgul va avea peste 70 de căsuţe din lemn unde vizitatorii pot alege dintre cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse alimentare.
Copiii vor spaţii dedicate activităţilor şi jocurilor interactive pe tot parcursul Târgului, iar Căsuţa lui Moş Crăciun promite să creeze o atmosferă de basm unde sunt întâmpinaţi de spiriduşi, stau de vorbă cu Moş Crăciun şi îşi pot face poze.
”Atmosfera festivă din Piaţa Constituţiei este completată de un brad de mari dimensiuni. În spaţiul Târgului de Crăciun Bucureşti va fi amenajat, de asemenea, un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, un carusel şi o roată panoramică, înaltă de aproape 40 de metri”, anunţă organizatorii.
Vizitatorii se pot încălzi şi răsfăţa cu delicatese de iarnă în zona food-truck-urilor.
Program artistic Târgul de Crăciun Bucureşti 2022
Pe scena amplasată din faţa Palatului Parlamentului, vor urca coruri de la Palatul Naţional al Copiilor şi Opera Comică pentru copii, artişti şi grupuri vocale ale unor lăcaşuri de cult şi instituţii ce promovează creaţia românească tradiţională.
Pe lângă colinde şi cântece tradiţionale, vor avea loc şi spectacole de datini şi obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din diferite zone ale ţării.
Calendarul programului artistic cuprinde perioadele: 30 noiembrie – 4 decembrie, 6 decembrie, 9 - 11 decembrie, 16 - 18 decembrie şi 23 - 26 decembrie 2022, potrivit News.
Târgul de Crăciun al Municipiului Bucureşti va fi deschis publicului în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, zilnic, de luni până vineri, între orele 12:00-23:00 iar sâmbăta şi duminica între orele 10:00-23:00. Accesul vizitatorilor va fi gratuit.
Programul complet al „Târgului de Crăciun Bucureşti 2022” va fi disponibil în curând pe pmb.ro, arcub.ro, proedus.ro, creart.ro.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, va fi restricţionat traficul rutier pe banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei. În perioada 19 noiembrie – 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţei Constituţiei: două treceri pentru pietoni pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului şi o trecere pentru pietoni dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, organizat de UNTOLD si Neversea
Organizatorii festivalurilor UNTOLD si Neversea au anunţat că parcul tematic de Crăciun va avea loc în Parcul Drumul Taberei din Bucureşti, în perioada 25 noiembrie - 27 decembrie.
Pe lângă activităţile tradiţionale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri şi ateliere pentru copii şi adulţi, spectacole de lumini, activităţi şi experienţe magice care vor întreţine spiritul sărbătorilor, în premieră, în Bucureşti.
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „Universul UNTOLD se extinde cu o experienţă dedicată sărbătorilor de iarnă. Pentru prima dată, timp de o lună, magia UNTOLD îşi va face simţită prezenţa în Bucureşti. Conceptul spaţiului, amenajarea şi activităţile gândite vor transforma zona într-un loc ideal pentru întreaga familie. Parcul tematic de Craciun va atrage fără îndoială vizitatori din toata ţara şi va deveni principala atracţie pentru locuitorii capitalei. Bucureştiul merită un proiect gândit după expertiza noastră, la standarde înalte, aşa cum am demonstrat că putem realiza în tot ceea ce am făcut până acum".