Antena LIVE

Curs valutar

Video

Când se închid Transfăgărăşan şi Transalpina. Drumarii nu mai ţin cont de lege, ci de vreme

Transalpina şi Transfăgărăşan nu se mai închid după lege, ci după vreme. Drumarii ar fi trebuit să blocheze la sfârşitul lunii accesul auto pe cele mai spectaculoase drumuri turistice din România, dar toamna nefiresc de caldă schimbă regula. Vestea îi bucură pe turişti, dar mai ales pe prorpietarii de hoteluri şi pensiuni. Până acum, se plângeau că pierd clienţi şi bani din cauza restricţiilor.

De la 10.10.2023, 19:52
WhatsApp
Vezi și:

Până acum, circulația pe Transalpina se închidea la începutul lui noiembrie şi se deschidea, cel mai devreme, la mijlocul lunii iunie. Toamna târzie lasă turiştii să se bucure şi de cel mai înalt drum din România. Tronsonul din Transalpina, cuprins intre Rânca şi Obarşia Lotrului, rămâne deschis până la prima ninsoare. Şi programul de circulaţie a fost prelungit cu două ore. Anul trecut, drumarii au vrut să închidă Transalpina la sfârşitul lui octombrie. Proprietarii de pensiuni s-au revoltat, însă, pentru că vremea era frumoasă, iar turiştii sunau să facă rezervări. Aşa că drumul s-a închis abia la prima zăpadă, care a căzut după mijlocul lui noiembrie.

Vor fi închise la cel mai mic semn că apar riscuri pentru turişti

"Dacă Transalpina este închisă, deja s-a închis peste 50% din posibilităţile de a mai face încasări şi de a mai avea turişti", a declarat Constantin Pănescu, hotelier. Regulamentul de funcționare s-a schimbat şi pe Transfăgărăşan. Turiştii pot admira drumul de la peste 2.000 de metri altitudine până la prima ninsoare. Transfăgărăşan e una dintre cele mai cunoscute şosele de mare altitudine din România. Peste 1.000 de vehicule circulă zilnic pe aici. În acest an, şoseaua a fost deschisă pe 21 iunie.

Responsabilii de la compania de drumuri verifică zilnic Transalpina şi Transfăgărăşanul. Le vor închide la cel mai mic semn că apar riscuri pentru turişti. "Trebuie să existe un strat aşternut de zăpadă pe care să nu-l putem îndepărta şi temperaturile să scadă astfel încât de seara până dimineaţa să fie drumul îngheţat", a declarat Tudor Duţu, director regional DRDP Braşov. Cu 3-4 ani în urmă, pe vremea aceasta, Transalpina şi Transfăgărăşanul erau închise - deja se adunase multă zăpadă pe ele. Echipele de la deszăpezire lucrau zi şi noapte, pe viscol, ca că cureţe şoselele.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

transfagarasan transalpina vreme lege inchidere
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025