Antena LIVE

Curs valutar

Video

Care este adevăratul motiv al odioasei crime din Sectorul 6, când o femeie a fost bătută şi incendiată de propriul nepot. Bărbatul ar fi premeditat totul

Imagini cutremurătoare surprinse în scara unui bloc din Capitală. O femeie de 54 de ani a fost bătută cu brutalitate şi apoi incendiată de propriul nepot. În zadar au încercat două vecine să sară în ajutorul femeii prăbuşite la podea. Individul şi-a dus planul diabolic la sfârşit, iar apoi s-a făcut nevăzut. A fost prins însă la scurt timp de poliţişti. 

De la 06.11.2023, 17:36
WhatsApp
Vezi și:

Individul a fost destul de zgârcit în declaraţii. Se află în faţa poliţiştilor de la omoruri, urmează să iasă în orice moment şi va fi transportat cel mai probabil la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri din partea doctorilor, şi asta pentru că în momentul în care a comis oribila faptă şi el a fost rănit la rândul său.

Ce ar fi stat în spatele odioasei crime din Bucureşti 

Ar fi fost ars de flăcările pe care le-a pus în această dimineaţă. Vorbim de o faptă oribilă, pe care procurorii au încadrat-o la omor calificat prin cruzimi. O faptă pentru care bărbatul ar putea plăti cu închisoare pe viaţă.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt o probă importantă în această anchetă. În imagini se vede cum bărbatul o urmăreşte pe femeie, încearcă să o găsească şi în momentul în care cei doi sunt faţă în faţă are loc o discuţie violentă, care degenerează foarte rapid, devine una violentă.

Bărbatul o loveşte pe aceasta, o pune la pământ şi mai apoi o incendiază. Nepotul victimei ar fi premeditat totul din cauza unei moşteniri. Acesta ar fi motivul crimei. Mai multe detalii vor afla procurorii pe parcursul acestei anchete. Bărbatul a fost arestat pentru 24 de ore. 

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

incendiata imagini moment ucisa capitala batuta
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025