Căruţaş din Iaşi luat de viitură, căutat de scafandri şi localnici. Bărbatul şi-a salvat calul înainte de a fi luat de ape
Este alertă într-o localitate din Iaşi, după ce un bărbat a dispărut vineri. Acesta se afla în căruţă, când l-a luat viitura, cu tot cu cai. Animalele au fost găsite, însă bărbatul nu. Sâmbătă dimineaţă au fost reluate căutările.
De Clara Mihociu la 14.05.2022, 14:08Misiunea de căutare a bărbatului luat de viitură este una dificilă, şi asta pentru că, apa a avut o putere atât de mare, încât a luat o dată cu ea diverse crengi, a rupt copaci, şi de asemenea, multe gunoaie. S-au format atsfel aglomerări din toate acestea şi le este greu pompierilor să caute.
Bărbatul a fost deja căutat pe o distanţă de-a lungul râului, de aproximativ 3km, însă nu au reuşit să găsească nimic.
Bărbatul încerca să îşi salveze cei doi cai înhămaţi la căruţă când a fost luat de viitură
Totul s-a întâmplat chiar în momentul în care omul încerca să îşi salveze animalele, cei doi cai înhămaţi la căruţă. Căruţa se afla lângă râul care trece prin comuna Schitu Duca şi care de obicei nu are o adâncime mai mare de 20-30cm. Autorităţile locale spun că râul poate fi trecut la pas.
- Alertă meteo de vreme severă în România. Ploi torențiale, grindină și vijelii în 14 judeţe. Prognoză...
- Fenomene meteo extreme în mai multe judeţe din nordul ţării. Grindina a produs pagube
- Cod galben de ploi, însoțite de descărcări electrice și vijelii în 18 județe. Rafalele vor atinge viteze de...
Vineri seara a plouat atât de mult, în doar jumătate de oră au curs peste 60 de litri pe metru pătrat, încât râul a crescut cu încă 2-3 metri în înălţime.
Bărbatul a reuşit să dea drumul la unul dintre cai, care erau înhămaţi la căruţă, însă nu a mai apucat să îl salveze pe al doilea şi astfel, a fost luată şi căruţa şi el de ape.
La operaţiunea de căutare participă poliţişti, pompieri, angajaţi ai primăriei, dar şi localnici.