Căţeluş căzut într-o fosă septică, salvat de trei pompieri cu suflet mare din Suceava. Bruno a fost adoptat de unul dintre salvatori
Trei pompieri cu suflet mare au salvat un căţeluş care căzuse prin gura de aerisire a unei fose septice, în Suceava. Stăpâna animăluţului s-a chinuit ore întregi să-l scoată, până au apărut Robert, Ştefănel şi Nicu, salvatorii care l-au eliberat imediat pe Bruno.
De Redactia Observator la 15.04.2024, 17:44După ce a fost salvat, căţelul a fost adoptat de unul dintre pompierii suceveni. Bărbatul a botezat ghemotocul de blană "Bruno" în amintirea câinelui pe care l-a pierdut de curând.
"Vineri după-amiază, Robert, Ștefănel și Nicu, pompieri salvatori suceveni, au avut o misiune deosebită.
Un cățeluș, în vârstă de câteva săptămâni, scâncea și scheuna de spaimă, după ce a căzut prin gura de aerisire a unei fose septice, cu diametrul de doar 20 de centimetri.
Stăpâna cățelușului s-a chinuit ore întregi să-l scoată, dar nu a reușit. Nici pentru pompierii militari suceveni n-a fost simplu. Două ore le-au fost necesare salvatorilor pentru a putea prinde și scoate ghemotocul de blană, aflat la doi metri sub ei, în bazinul fosei.
- Căţel blocat între doi pereţi de beton, salvat de pompierii vasluieni. Animalul a topit inima unui salvator, care...
- Ziua Internaţională a animalelor fără stăpân. Evenimente de promovare a adopțiilor în toată țara
- "Îmi este foarte dor de el". Patrocle, căţelul salvat şi adoptat după ce a fost abandonat în pădure....
Ud leoarcă și „parfumat” bine, cățelușul a răsuflat ușurat când s-a văzut în brațele stăpânei sale. Și pentru că era disponibil pentru adopție, colegul nostru Adrian, vecin de cartier, l-a luat acasă la el.
Micuțul a fost „botezat” și va purta numele de BRUNO, în amintirea prietenului patruped pe care Adrian l-a pierdut de curând..."