Antena LIVE

Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri seara, că de luni vor fi introduse noi restricţii în România, care se vor aplica în special persoanelor nevaccinate.

De la 21.10.2021, 14:07

Astfel, de luni seara, doar vaccinații vor mai putea circula noaptea, certificatul verde va fi obligatoriu pentru majoritatea activităților, iar masca redevine obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă.

Totodată, elevii de şcoală şi liceu vor intra într-o vacanță de două săptămâni.

Iată principalele restricţii care vor intra în vigoare de luni

Pe acelaşi subiect

Joi, va avea o şedinţă CNSU se vor discuta şi alte măsuri menite să reducă răspândirea Covid 19. Printre ele şi interzicerea evenimentelor private pe o perioadă determinată nunţi şi botezuri şi reducerea programului magazinelor şi supermarketurilor. 

Vineri, Guvernul ar putea lua şi alte măsuri pentru persoanele vaccinate şi cele nevaccinate. 

„Cei nevaccinați vor avea o sumedenie de restricții”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seara, că cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii. „Am discutat despre vaccinare, despre școli și despre restricții.

Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție e vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu e așa. În vestul UE, unde lumea s-a vaccinat în masă, pandemia practic nu mai are impact. În partea noastră a UE e mai complicat. În România s-a declanșat o adevărată catastrofă.

Dragi români, dacă vreți să terminăm cu această pandemie, vaccinați-vă. Deci dragi români, vaccinați-vă dacă vreți să nu ajungeți la spital și la ATI. Nu îi credeți pe cei care vă mint că pățiți ceva dacă vă vaccinați. Până atunci, până vă convingeți să vă vaccinați, din păcate e nevoie de restricții prin care să putem avea grijă de cei vulnerabili.

Școlile sunt puternic afectate. În mod normal, începând de lunea viitoare, ar fi vacanță pentru cei mici. Am decis azi ca vacanță să fie valabilă pentru toate clasele timp de 2 săptămâni – gimnaziu, liceu, generală. Începând de luni, masca redevine obligatorie peste tot, interior și exterior, și în târguri, și la cinema, și dacă vă plimbați pe stradă.

Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții care vor intra luni în vigoare. Guvernul va decide cel târziu vineri ce restricții intră în vigoare după ce experții vor stabili cu toate detaliile aceste norme. Exemple: va fi restricționată circulația noaptea, cu excepția celor vaccinați și a celor cu treabă legitimă.

În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Cei nevaccinați vor avea o sumedenie de restricții. Până atunci, vă doresc tuturor multă sănătate”, a declarat preşedintele.

Ți-a plăcut acest articol?

covid-19 restrictii
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă....
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în...
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024