Cel mai mare parc din Satu-Mare, în valoare de 3 milioane de euro, a fost inundat. Muncitorii scot apa şi nămolul cu lopata
Creşterea temperaturilor scufundă, la propriu, o importantă investiţie din Nordul ţării. Este vorba despre ceea ce se dorea a fi cel mai mare parc din Satu-Mare în care acum bălteşte apa. Proiectul care a costat aproape 3 milioane de euro a fost inundat. E drept, lucrările nu sunt gata, dar ca să aibă totuşi de lucru muncitorii din Satu Mare au aplicat o tehnică deja consacrată: s-au apucat să scoată apa şi noroiul cu lopeţile.
De Redactia Observator la 04.01.2022, 17:54Cartierul Solidarității din municipiul Satu Mare. Doi muncitori încălțați cu cizme de cauciuc dau de zor la lopată. Nu sapă. Încearcă să împingă nămolul şi să elibereze zona de apă. Din balcon o femeie urmăreşte mirată toată operaţiunea. Mai ales că în zonă au fost aduse şi motopompe pentru a trage apa din parc. Proiectul a fost demarat în cursul anului trecut şi ar fi trebuit să fie gata în septembrie.
Cel mai mare parc din Satu-Mare de-abia se mai vede de nămol
Chiar dacă acum este înghițit de ape, cei care locuiesc în zonă sunt optimişti.
Reporter: Cum se vor juca copii în nămolul ăsta?
- Bucureștenii s-au înghesuit la mall în prima zi din 2022. Cine a ieșit la plimbare s-a bucurat de o vreme ca de...
- Haos pe o stradă din Pitești, după ce o conductă de apă, veche de peste 50 de ani, s-a spart. Curtea unei...
- Sinistraţi de lux, la doi paşi de Bucureşti. Străzile din Chiajna devin adevărate mlaştini după fiecare...
Localnic: Până amu că nu puteau să stea juma de an sau un an fără să vină acu nu pot să stea o săptămână până se evaporă? Şi mai ales iarna de îngheaţă se bucură că-i gheţuş. Nu trebuie să ne fie ruşine de natură!
Localnic: Eu cred ca e în ordine. Văd ca apa cam sta un pic dar cred că se va rezolva
Alţii nu sunt însă la fel de optimişti.
Localnic: De ce credeţi că s-a întâmplat asta? Ar trebui să gândească prima dată cu capul şi după aia să facă ca lumea.
Localnic: Eu am impresia ca cel care a făcut studiul terenului trebuia sa vadă dacă se poate face. Văd ca tot iese apa
Zona pe care s-a construit parcul este mai joasă decât blocurile din împrejurimi. Totuşi locurile de joacă, aleile pietonale şi zona de promenadă sunt gata.
Alexandra Ardelean, purtător de cuvânt Primăria Satu Mare: Lucrările pentru care au fost semnalate deficienţe de către Primărie nu au fost receptionate şi nici plătite.
Firma care a câștigat licitația pentru executarea proiectului nu a putut fi contactată.