Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Grigorescu va fi expus din nou, după ce a stat mai bine de 20 de ani într-un depozit

Cea mai mare pictură semnată de Nicolae Grigorescu, aflată în România, urmează să fie expusă în curând, la Iaşi, după mai bine de 20 de ani în care a stat departe de ochii curioşilor, într-un depozit. Opera de artă "Car cu Boi", intrată în Patrimoniul Palatului Culturii, se află în plin proces de restaurare. Odată terminată, va fi, din luna mai, piesa centrală din expoziţia permanentă "Galeria de artă europeană".

De la 13.03.2025, 10:58
WhatsApp
Vezi și:

Faimoasa lucrare a lui Nicolae Grigorescu, din anul 1899, a intrat în patrimoniul Palatului Culturii abia în anul 1966, când a fost transferată din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României. De atunci, nu a mai fost niciodată restaurată.

"Vorbim de o temă celebră, Carul cu Boi. Vorbim de un tablou cu greutate foarte mare putem spune şi cu siguranţă una dintre comorile Palatului Culturii din Iaşi", a transmis Andrei Apreotesei, manager Complexul Muzeal Moldova.

Cel mai mare tablou de Grigorescu va fi expus

Restaurarea lucrării a început în 2018, când a fost consolidat doar stratul pictural, deoarece, din loc în loc, se aflau desprinderi. Chiar şi aşa, lucrurile par să se apropie de sfârşit, astfel că restauratorii speră ca tabloul, de aproape 3 metri lungime și 2 metri înălțime, să fie gata în aproximativ două luni. "Acum suntem la operaţia de îndepărtare a murdăriei aderente de pe stratul pictural şi a subţierii verniului, etapă pe care o facem după ce am fost siguri de consolidarea suportului tabloului", a explicat Loredana Popa, restaurator. "S-a îndepărtat pânza de dublare de pe verso. După îndepărtarea pânzei de dublare, îndepărtarea clerei respective, apoi s-au completat toate lacunele din suport", a transmis şi Remus Ioan Popa, restaurator.

Tema "Carul cu Boi" a fost abordată în aproximativ 300 de lucrări, de către pictorul român. Acestea sunt prezentate atât în muzeele din ţară, cât şi în colecţiile private. "Mai sunt, în cadrul Muzeului de Artă, şase astfel de lucrări de dimensiuni diferite, mai mici decât aceasta. În total, deţinem 46 de lucrări realizate de Nicolae Grigorescu", a declarat Valentina Druţu, manager al Muzeului de Artă.

Anul trecut au fost restaurate aproape 20 de lucrări, dintre cele mai valoroase. Multe dintre ele vor fi expuse în mai la "Galeria de artă europeană" de la Palatul Culturii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tablou nicolae grigorescu carul cu boi expozitie
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025