Cine este patronul fabricii de textile care şi-a umilit angajaţii şi se crede Hitler pe Facebook - GALERIE FOTO
Scandalul provocat de patronul unei fabrici de textile din Păuleşti atunci când angajaţii au avut tupeul să îşi ceară salariile restante a ajuns şi în mediul online. Patronul firmei, Eleftherios Vanellis, a fost filmat în timp ce îi înjura pe angajaţi, iar imaginile au stârnit o adevărată revoltă pe Facebook.
De Alin Tarnovschi la 09.08.2017, 18:56Scandalul provocat de patronul unei fabrici de textile din Păuleşti atunci când angajaţii au avut tupeul să îşi ceară salariile restante a ajuns şi în mediul online.
Patronul firmei, Eleftherios Vanellis, a fost filmat în timp ce îi înjura pe angajaţi, iar imaginile au stârnit o adevărată revoltă pe Facebook.
În clipul video care ar fi fost înregistrat pe data de 16 iunie, atunci când patronul le-a comunicat angajaţilor că salariile vor întârzia. În momentul în care oamenii s-au arătat nemulţumiţi de decizia conducerii, bărbatul a început să îi înjure ca la uşa cortului, folosind cuvinte precum 'animale' sau 'ţărani'.
Pe profilul său de Facebook, Eleftherios Vanellis are chiar şi o poză în care îl întruchipează pe Adolf Hitler.
Mesajele de ameninţare şi înjurăturile internauţilor nu au întârziat să apară pe contul patronului.