Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cinematografele-fantomă din Iaşi revin la viaţă după 20 de ani: "E păcat să stea abandonate"

Cinematografele fantomă din Iaşi revin la viaţă după 20 de ani în care au fost cufundate în beznă. Rând pe rând clădirile ruină se transformă în spaţii moderne unde vor fi proiectate filme dar unde se vor ţine şi spectacole sau concerte. Totul cu bani de la bugetul local sau pe fonduri europene.  

De la 12.04.2022, 09:49
WhatsApp
Vezi și:

Se vor modifica complet, rămân doar elementele de structură, de la culoare la tot ce înseamnă iluminat, de la stâlpii care vor fi îmbrăcaţi în vegetaţie naturală, lucrurile care să ne facă să ne simţim într-o altă lume.

O lume nouă care se naşte după două decenii. Deşi se află în centrul oraşului, Cinematograful Victoria a fost abandonat ani la rând şi a ajuns într-o stare avansată de degradare. Dar clădirea a intrat recent în renovare şi va fi readusă la viaţă.

Citește și:
Filme noi care apar în luna aprilie 2022. Producții pe care nu trebuie să le ratezi

Clara Mihociu, reporter Observator: Acum după 22 de ani de la momentul în care a fost închis, cinematograful nu capătă doar un nou aspect, ci şi o noua întrebuințare, asta pentru că aici, pe lângă filme, vor putea fi văzute şi spectacole de teatru. Sala este cea mai mare din zona Moldova, având o capacitate de aproape 900 de locuri.

Pe acelaşi subiect

Andrei Apreotesei, manager Ateneul Național Iași: E cel mai mare proiect de reconversie de pe teritoriul României. Nicăieri pe teritoriul țării noastre nu s-a întâmplat ca un cinematograf comunist să fi fost transformat într-o sală de spectacole și concerte.

Investiţia s-a ridicat la un milion şi jumătate de euro, iar primele spectacole vor avea loc la 1 septembrie.

Speranţe există şi pentru Cinematograful Republica, o altă bijuterie arhitecturală din centrul Iaşului abandonată de ani de zile.

Cinematografele-fantomă din Iaşi revin la viaţă după 20 de ani

Clara Mihociu - reporter Observator: Pentru cinematograful Trianon, fostul cinema Republica, una dintre variantelel luate în calcul este acela de a se transforma în sediu pentru Opera Naţională Română din Iaşi.

Iar în perioada următoare vor începe lucrări de renovare şi la cinematograful de cartier Dacia, care va fi transformat şi dedicat copiilor.

Andrei Apreotesei, manager Ateneul Național Iași: Ateneul copiilor se va intitula, o sală de aproximativ 450 de locuri şi o investiţie de aproape 4 milioane de euro. În aceast prim jumătate din an se va da drumul la licitaţie pentru lucrări acolo.

Ieșeni: E păcat să stea abandonate, e un spațiu care trebuie folosit și mai ales pentru copii.

- Păcat că nu s-a făcut acest lucru de mai mult timp. Totusi sunt cinematografe cu prestigiu și au si ele nevoie de o față nouă.

Cinematografele au fost câştigate de Primăria Iaşi după o luptă de câţiva ani în instanţă cu Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor. Au fost trecute apoi în administrarea Ateneului Naţional din Iaşi care a început goana după surse de finanţare pentru restaurarea lor. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

cinematografe iasi cladiri ruine
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024