Cioban ucis la o stână din Sibiu. A murit de mâna unui coleg, pus la pământ cu lovituri de bâtă şi tăiat cu briceagul
Un cioban din județul Sibiu a fost reținut după ce și-a ucis un coleg cu mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului şi cu un briceag în zona gâtului, anunță luni Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
De Redactia Observator la 21.08.2023, 17:05Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus duminică reținerea unui bărbat în vârstă de 27 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Ciobanul, ucis cu lovituri de bâtă şi tăiat cu briceagul
„Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că la data de în data de 20.08.2023, în jurul orei 12:00, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat victimei, un bărbat în vârstă de 41 ani, mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului şi cu un briceag în zona gâtului. Urmare a loviturilor primite a survenit decesul victimei”, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.
Incidentul a avut loc la o stână de pe raza comunei Alţâna, jud. Sibiu, unde cei doi bărbaţi erau ciobani. Criminalul va fi prezentat luni judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.