Circulaţia rutieră, închisă pentru toate categoriile de vehicule în judeţele Botoşani şi Iaşi. Anunţul CNAIR
Vremea extremă dă bătăi de cap şoferilor! Circulaţia pentru toate categoriile de vehicule a fost închisă în judeţele Botoşani şi Iaşi, începând cu ora 21:30, a informat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe pagina sa de Facebook.
De Redactia Observator la 05.04.2023, 22:15Decizia vine după ce, la ora 20:00, a fost închisă circulaţia pentru vehiculele cu tonajul mai mare de 7,5 tone, inclusiv mijloacele de transport persoane, potrivit Agerpres.
"De la ora 21:30 se închide circulaţia pentru toate categoriile de autovehicule în judeţele Botoşani şi Iaşi! Măsura a fost luată de CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră din cauza fenomenelor meteorologice extreme. Decizia are ca principal scop protejarea vieţii cetăţenilor, care ar putea rămâne blocaţi pe drum în propriile autovehicule. Precizăm că această măsură se aplică şi mijloacelor de transport persoane, aşa că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricţiilor instituite. Reamintim că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod roşu de viscol şi ninsori abundente pentru judeţele Botoşani şi Iaşi. Vizibilitatea va scădea spre zero pe anumite sectoare de drum! Evitaţi deplasările în aceste zone până la încetarea fenomenelor meteo periculoase", au transmis reprezentanţii companiei de drumuri.
Utilajele CNAIR vor interveni pentru a restabili circulaţia în cel mai scurt timp pe drumurile afectate
- Cum va fi vremea de Paşte şi de Florii în 2023. Prognoza meteo vine cu veşti bune
- Şcolile din România care se închid joi, în urma ninsorii și viscolului. Elevii intră în vacanţă cu o zi mai...
- România, lovită de un vortex polar: Se așteaptă cel mai puternic viscol din ultimii ani. Cod Roșu emis pentru...
Aceştia dau asigurări că imediat după ce aceste fenomene meteorologice extreme provocate de vortexul polar vor înceta, utilajele CNAIR vor interveni pentru a restabili circulaţia în cel mai scurt timp pe drumurile afectate.
"Vă rugăm ca înainte de a pleca la drum să vă informaţi din surse oficiale. De asemenea este foarte important ca în această perioadă să aveţi autovehiculele echipate de iarnă în cazul în care tranzitaţi zone afectate de vortexul polar", mai spune CNAIR.
Potrivit ISU Botoşani, prefectul județului, Sorin Cornilă, a convocat, din nou membrii Comitetului Județean pentru Situații Urgență Botoșani într-o ședință extraordinară pentru a lua deciziile care se impun în vederea gestionarii cu operativitate a situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteo extreme.
"Pentru evitarea unor evenimente nedorite, s-a decis instituirea de filtre formate din polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră la ieșirile din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani, Flămânzi, Săveni, Bucecea și Ștefănești și restricționarea circulației pentru toate categoriile de autovehicule.
Decizia a fost luată pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum, în propriile autovehicule. Măsura se aplică și mijloacelor de transport persoane, astfel că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricțiilor instituite.
Decizia este valabilă până când condițiile meteo vor permite ridicarea restricțiilor. Populația județului Botoșani va fi avertizată și prin mesaje RoAlert cu privire la restricțiile de circulație", se arată în comunicatul transmis de ISU Botoşani.
Avertizare de vreme extremă în aprilie
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri după-amiaza, o avertizare meteo Cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă pentru judeţele Botoşani şi Iaşi, care va expira joi dimineaţa.
Potrivit ANM, până la ora 4:00, în judeţele Botoşani şi Iaşi, se va semnala viscol puternic, cu rafale de 75 - 85 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită şi troienită şi vizibilitate redusă spre zero. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.