Circulaţie blocată între Râmnicu Vâlcea şi Slatina, în urma unui carambol! Cozile de maşini s-au întins pe aproape 2 kilometri!
Patru maşini s-au ciocnit şi au fost avariate serios în urma impactului. Trei oameni au fost răniţi, iar un şofer s-a ales cu un picior rupt.
De Redactia Observator la 20.11.2017, 13:39Patru maşini s-au ciocnit şi au fost avariate serios în urma impactului. Trei oameni au fost răniţi, iar un şofer s-a ales cu un picior rupt. Circulaţia a fost blocată mai bine de o oră.
După mai bine de o oră de aşteptare şi nervi întinşi la maximum, şoferii calcă pedala de acceleraţie. Au aşteptat ca drumul să fie eliberat. Patru maşini care arată ca după război sunt urcate pe platformă.
Şoferul din spate i-ar fi observat prea târziu intenţia de a vira la stânga. Iar impactul a fost atât de puternic, încât maşina din faţă a intrat în alta, apoi a ricoşat într-o dubiţă pe sensul celălalt.
Bărbatul mai avea câţiva metri până acasă. A refuzat să meargă la spital pentru investigaţii suplimentare. În carambol, au mai fost rănite încă două persoane. Ambele au primit îngrijiri acolo, pe marginea drumului.
Ar fi vorba chiar despre şoferul vinovat de accident, care rămăsese prins între fiare. A ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Mai bine de o oră cât traficul a fost blocat, s-au format cozi de maşini pe aproape doi kilometri.