Clipul care a stârnit un mini-scandal la Poliţia de Frontieră: "Colegul nostru nu lua şpagă, verifica buletinele şi certificatele digitale"
Un scurt clip apărut pe reţelele de socializare a creat un mini-scandal în cadrul Poliţiei de Frontieră. În clip se putea observa cum un poliţist de frontieră primeşte anumite documente din partea cetăţenilor care voiau să intre în România.
De Redactia Observator la 22.12.2021, 16:32În descrierea clipului se spunea că poliţistul ia şpagă pentru a permite accesul fără a fi controlate documentele. Sindicatul Europol susţine că situaţia stă exact pe dos. De fapt, poliţistul în cauză cerea buletinele şi certificatele digitale ale celor care voiau să intre în ţară. Incidentul filmat s-a petrecut Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2, în data de 19 decembrie.
"Colegul nostru care apare în imaginile video era planificat chiar la stațiile mobile de lucru, iar ”șpăgile” despre care s-a spus, erau de fapt cărțile de identitate și certificatele digitale ale persoanelor pentru a putea fi verificate cât mai repede, în condițiile în care temperaturile de afară abia depășeau cu puțin 0 grade, polițiștii de frontieră stând ore în șir în asemenea condiții, când uneori nu-și mai pot mișca nici degetele de la mâini din cauza temperaturilor vitrege. Pentru că a îndrăznit să pună actele persoanelor în buzunar, iar apoi să le verifice pe rând, având și o stație mobilă de verificare asupra sa, colegului nostru i s-a pus direct eticheta de ”șpăgar” sau ”hoț”.
Știm cu toții că știrile negative cu polițiști dau bine în presă, dar eforturile depuse de colegii noștri polițiști de frontieră în această perioadă nu trebuie răsplătite cu știri false, iar în toată această perioadă când toți românii se pregătesc de vacanța cu ocazia sărbătorilor Nașterii Domnului, colegii noștri sunt la datorie, indiferent de zi sau de condițiile meteo", se arată în comunicatul Europol.