Antena LIVE

Curs valutar

Combaterea importului ilegal de deșeuri. Peste 47 de tone de gunoi, aduse din Germania, au fost oprite la intrarea în ţară

Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor nu au permis intrarea în ţară a unor mijloace de transport încărcate cu peste 47.000 de kilograme de deşeuri constând în aluminiu, anvelope uzate, utilaje agricole şi deşeuri metalice pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

De la 19.12.2021, 12:46
WhatsApp
Poliţia de Frontieră

„În data de 18.12.2021, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.390 kilograme de deşeuri din aluminiu, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, arată comunicatului de presă al Poliţiei de Frontieră.

Peste 47 de tone de deşeuri, aduse din Germania în România

Conform sursei citate, în jurul orei 14.30, la acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român la volanul unui automarfar înmatriculat în România. „Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 9.190 kilograme deşeuri constând în anvelope uzate şi utilaje agricole de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. Jumătate de oră mai târziu, un alt cetăţean român aflat la volanul unui automarfar s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară transportând, conform documentelor de însoţire a mărfii 15.000 kilograme deşeuri metalice de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din România. Nici de această dată şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, mai indică sursa menţionată.

În toate cazurile poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate, mai arată comunicatul de presă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

deseuri gunoaie frontiera bihor
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024