Antena LIVE
Video

Al Bano şi Romina Power, concert extraordinar la Cluj. Spectacolul vine la aproape 50 de ani de la momentul în care au scos pe piaţă primul lor album

Unul dintre cele mai îndrăgite cupluri muzicale, Al Bano și Romina Power, va concerta în această seară, în premieră la Cluj-Napoca. Spectacolul vine la aproape 50 de ani de la momentul în care au scos pe piaţă primul lor album împreună. Artiştii au ajuns încă de aseară la Cluj. Totul, spre bucuria fanilor care le-au cerut ca amintire un autograf.

De la 13.11.2022, 15:23

Aşa şi-au început vizita la Cluj cei doi artişti italieni, aflaţi pentru prima dată în oraşul de pe Someş. "Sunt bucuros să fiu în acest oraş despre care am auzit numai lucruri bune. Căldura noastră din suflet, dar şi a voastră este superioară şi cu siguranţă va încălzi temperatura", a declarat Al Bano. Concertul din această seară vine după doi ani în care a tot fost amânat din cauza pandemiei.

Concertul din această seară va fi ultimul din turneul "Live Tour" şi posibil ultimul susţinut de cei doi în duet

Cei doi artişti nu au avut cerinţe speciale pentru organizatori, dar din cauza unei accidentări pe care Romina a suferit-o la genunchi, a fost nevoie ca scena să fie modificată. Pentru a nu fi pusă în dificultate de scările clasice, a fost amenajată şi o rampa, iar în culise va avea la dispoziţie în permanenţă o pungă cu gheaţă. "Din păcate, am fost rănită, am avut o intervenţie la genunchi acum o lună. Iar la celălălt genunchi am avut o durere timp de zece zile", a declarat Romina Power.

Melodii precum "Felicità", "Sempre Sempre" sau "Liberta" au facut istorie de-a lungul anilor, iar maine vor putea fi ascultate din nou live. Iar ca totul să meargă bine, cei doi au şi câteva trucuri. "Înainte de spectacol am şi un ritual. Beau o gură de whisky pentru a-mi încălzi corzile vocale", a declarat Al Bano. "Eu nu beau whisky, nu beau alcool, dar înainte de spectacol am o superstiţie: cea cu lemnul", a declarat Romina Power. S-au vândut deja peste 2.500 de bilete, însă cei care n-au apucat să cumpere vor putea face asta chiar şi înainte de spectacol.

"Cu siguranţă va fi un spectacol magic. Începând de la producţie, luminile, muzica. Am pregătit o atmosferă incendiară", au declarat organizatorii. Concertul din această seară va fi ultimul din turneul "Live Tour" şi posibil ultimul susţinut de cei doi în duet.

Ți-a plăcut acest articol?

cluj al bano romina power concert
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024